Bibliotecile au eliberat, în 2019, fiecărui utilizator activ, în medie, 11 volume. Potrivit INS, în anul 2019, activitatea principalelor unităţi cultural-artistice a inclus activităţi ale bibliotecilor, muzeelor şi colecţiilor publice, instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, cinematografelor, activitatea de radiodifuziune şi cea de televiziune. În ceea ce priveşte reţeaua bibliotecilor, aceasta a fost formată, în 2019, dintr-un număr de 9.222 de unităţi administrative. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului circa 161 milioane de volume.
În mediul urban, au funcţionat 3.454 de biblioteci, cu un fond de carte de 124 milioane de volume (76,2% din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (5.768 de biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 37 milioane de volume. Datele statistice relevă faptul că numărul utilizatorilor activi a fost de 3,1 milioane persoane în anul 2019, iar distribuţia acestora arată o preponderenţă a bibliotecilor şcolare (50,6%) şi a celor publice (35,7%). Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, anul trecut, de 33,3 milioane de volume, revenind, în medie, 11 volume pentru fiecare utilizator.