Liverpool: Apeluri repetate la euforie temperată

0
500

Oficial, camioană a Angliei, din seara zilei de 25 iunie a.c., după 30 de ani de aşteptare, FC Liverpool nu poate satisface dorinţa acerbă a suporterilor de a saluta adjudecarea trofeului. De altfel, clubul a emis un comunicat prin care evocă riscul manifestărilor de simpatie, prin ignorarea regulilor în materie de distanţare fizică şi securitate publică. „Oraşul nostru este în continuare în criză şi comportamentul exuberant este totalmente incacceptabil. Pericolul unui al doulea val de Covid-19 există în continuare şi trebuie lucrat împreună. Celebrarea succesului se va face când condiţiile sanitare vor permite. Până atunci securitatea oraşului nostru şi al locuitorilor continuă să fie prioritatea nr. 1”. Suporterii au ieşit în stradă şi au cântat ore în şir, “You Will Never Walk Alone”, pe care doar imnul naţional “God Save The Queen”, pe Wembley, mai rezonează la o asemenea amplitudine. Pe adresa clubului, prin reţeaua de socializare au sosit numeroase felicitări, din partea lui Gianni Infantino, preşedintele FIFA, Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, care a elogiat concentrarea jucătorilor, Brendan Rodgers, fost antrenor (2012-2015), acesta salutând „momentul fantastic din istoria clubului”, dar şi Carlo Ancelotti, de la Everton, acesta considerându-l pe Jurgen Klopp un arhitect desăvârşit.. Foşti jucători, dar şi foşti manageri de la cluburile rivale au avut de asemenea mesaje calde, şi merită menţionat Sir Alex Ferguson, care a scris lui Kenny Dalglish, fost antrenor al „roşiilor”. Jurgen Klopp rămâne însă cu picioarele pe pământ. Vrea 100 de puncte cu echipa sa, care acum are 86 de puncte (28 victorii şi 2 remize) şi au mai rămas 7 etape de campionat. Anul trecut Liverpool a ratat titlul de campioană „la mustaţă” (97 p) cu un punct mai puţin decât Manchester City. Euforia exagerată îl nelinişteşte pe Jurgen Klopp. Câştigarea titlului este extrem de complicată, şi prin ceea ce urmează, fiindcă suporterii îşi iubesc echipa, şi asta nu mai trebuie demonstrat. După tripla lui Manchester United (2007, 2009) doar Manchester City a mai reuşit bis-ul în 2018 şi 2019, concurenţa fiind extrem de puternică. Iar în situaţia în care Manchester City nu va câştiga la Tribunalul de Arbitraj Sportiv ridicarea suspendării din toate competiţiile europene, luna viitoare,  se va concentra –în exclusivitate- pe competiţiile naţionale. Chelsea care a oferit, mai devreme, al 19-lea titlu lui Liverpool învingând (2-1) pe Manchester City joi seara pe Stamford Bridge, şi-a asigurat deja serviciile lui Hakim Ziyech (Ajax) şi Timo Werner (RB Leipzig) şi cu Frank Lampard pe banca tehnică anunţă mari ambiţii. Care va fi politica de recrutări, în mercato a lui Liverpool rămâne de văzut. Cu Mohamed Salah, Roberto Firmino, Sadio Mane, Virgil Van Dijk şi Fabinho sub contract până în 2023, Alexander Arnold şi Andrew Robertson, dar şi Alisson, ca şi Jurgen Klopp, până în 2024, se pare că politica clubului va fi una extrem de chibzuită, privirile antrenorilor (Jurgen Klopp, Peter Krawietz şi Pep Lijnders) întreptându-se spre tinerii Curtis Jones, Ki Jana Hoever, Neco Williams, Paul Glatszel, Hervey Eliot şi Sepp van den Berg, din academia proprie. Fostul component al clubului, Jamie Carragher, spunea despre Jurgen Klopp că „dacă va câştiga campionatul ar fi un zeu absolut. I s-ar ridica statuie în cinstea sa”. (Jurgen Klopp „Fotbal În Ritm de Heavy Metal” – Raphael Honigstein). Dar liverpudlienii l-au acceptat pe Klopp ca pe unul de-al lor. Pentru că a dăruit totul. Iubeşte clubul şi este iubit. Este deja un erou. A mai câştigat cu Borussia Dortmund în 2012 titlul în Bundesliga.