Într-o singură zi, 20 iunie, aproape 96.000 de persoane au tranzitat frontierele României

1
544

În data 20.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 95.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 38.500 mijloace de transport (dintre care 12.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 55.700 persoane cu 22.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 40.000 persoane cu 16.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 62.700 de persoane şi 26.000 de mijloace de transport (6.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 37.900 de persoane cu 16.500 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 4.230 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I – 801 (din care 429 pe jos), P.T.F. Borş – 686, P.T.F. Nădlac II – 1.938, P.T.F. Petea – 569, P.T.F. Vărşand – 24 etc. Politia de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de asteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: 40 fapte ilegale (20 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 42.300 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 8.600 lei; nu s-a permis intrarea în ţară a 30 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.

1 COMENTARIU

Comments are closed.