Restart pentru Ştiinţa

0
937

Pe Universitatea Craiova a prins-o urât pauza de pandemie, după eliminarea ruşinoasă din Cupa României şi eşecul la scor în derby-ul cu FCSB. Revenirea pe teren a alb-albaştrilor nu poate fi decât plăcută, după aproape 3 luni şi jumătate de pauză, dar optimismul nu inundă neapărat gândurile fanilor. Pe pandemie, Craiova a schimbat antrenorul şi a pierdut câţiva jucători. Pierderi e mult spus, numai Martic fiind cu adevărat o absenţă importantă pentru acest final de campionat, mai ales că jucătorii rămaşi să umple golul sunt departe de valoarea croatului, care însă îşi pierduse motivaţia la ultimele apariţii în alb-albastru. Dielna, Tiago sau Briceag puteau fi trecuţi la capitolul “balast”, iar pe Roman ştiam că nu ne mai puteam bizui.

Amicalele nu le-au dat nici ele suporterilor motive să spere la titlu. Adolescenţii din Academia lui Hagi s-au distrat cu variantele de rezervă ale lui Bergodi, iar în două ore de joc cu Chindia niciun alb-albastru nu a reuşit să marcheze, ocaziile apărând numai la faze fixe.

Teoretic, Craiova are titlul la mâna ei, fiindcă îl poate lua dacă va câştiga toate cele 8 meciuri rămase. După ce au arătat, oltenii pot tremura şi pentru locul de Europa, deşi e foarte greu să-l piardă, ţinând cont că Mediaşul şi Astra nu au licenţă pentru cupele europene.

Ce-i lipseşte cel mai mult Craiovei pentru a concura cu adevărat pentru titlu este un lider. Sau mai mulţi. Oamenii care să pună primii umărul când echipa suferă, când trece prin momente dificile, pe care restul coechipierilor să-i urmeze fără să crâcnească. Oltenii din lot ori n-au nervul şi spiritul necesare în situaţiile critice, ori joacă prea slab pentru a a emite pretenţii. Tinerii, chiar şi cei cu tupeu, cu ambiţie şi curaj, sunt prea fragezi pentru a se putea impune în faţa veteranilor. Veteranii sunt ori mercenari, ori n-au personalitatea necesară pentru a da cu pumnul în masă în vestiar.  Cel care are şi valoare şi tupeu, Cicâldău, e probabil preocupat de a evada, la prima ofertă consistentă. Când FCSB făcea scor cu Craiova, Nistor şi Cicâldău se ascundeau, glasul lui Bancu era prea subţire, străinii plângeau, dar nu de necaz, ci pentru că primiseră vreo lovitură (Cosic), iar tinerilor n-ai ce să le pretinzi, că nu există vreun Balaci sau Mutu prin lot. La eşecuri se suferă numai la nivel declarativ, nu există mentalitate de campioni. Echipa nu şi-a găsit un Cristescu, Săndoi, Badea sau chiar Mitriţă.

Antrenorul e nou, abia a căpătat “favoarea” de a-şi aduce un secund italian, nu-şi permite să aibă “mână de fier” în relaţia cu jucătorii, pe care încă încearcă să-i cunoască, să-i apropie. Bergodi ştie că la Craiova e teren minat. Pe Piţurcă nu l-au înghiţit jucătorii, pe Papură, medicul, iar suporterii au aproape fiecare câte un favorit pentru banca tehnică. Cu patronul nu e uşor de lucrat. Rotaru îşi readuce favoriţii la echipă, apelează la transferuri sentimentale, deşi aceste come-back-uri s-au dovedit până acum falimantare. Strategie de alibi. Craiova aduce jucători care au trecut pe la FCSB sau se aude că-s doriţi de Becali, precum: Qaka, Bălaşa, Gardoş, Fortes, Ivanov, etc. Ca să nu-şi risipească bugetul, ar trebui să împrumute scouterii Botoşaniului sau Mediaşului, echipe care au făcut “din rahat bici”, fiindcă au oameni cu ochi la jucători. Cu salarii de 3-4 ori mai mici, aceste echipe suflă în ceafa Craiovei. Din păcate, acestea sunt adevăratele rivale, nu FCSB şi CFR, de care Ştiinţa nu se poate atinge, de la care mănâncă bătaie regulat, la cel puţin două goluri diferenţă.

Craiova ar trebui să aibă meci uşor azi cu Astra, o echipă fără motivaţie, cu fotbalişti cu nume, dar boemi, care joacă decât când au chef, şi care probabil nu vor risca accidentări într-un final de sezon în care le-a fost interzis chiar de către patron accesul în Europa. Meciurile cu Astra şi Botoşani sunt adevăratele derby-uri ale Craiovei, fiindcă locul 3 este adevărata ţintă, chiar dacă ne place să ne alintăm că ne putem bate la titlu.

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu

Stadion: „Ion Oblemenco”, vineri, ora 20, fără spectatori.

Universitatea: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Cosic, Bancu – Mateiu, Nistor, Cicâldău – Bărbuţ, Koljic, Mihăilă. Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: L. Popescu – Mitran, Acka, Ivanov, Vătăjelu, Baiaram, Gustavo, Ivan, Niţu.

Astra: Lazar – Simion, Tamaş, Graovac, Radunovic – Seto, Crepulja, Stahl – Budescu, V. Gheorghe, Fatai. Antrenor: Bogdan Andone. Rezerve: Bolboaşă – Dandea, Butean, Balaure, Ioniţă, Răduţ, Baicu, Alibec.