Cazul dr. Mugur Riza: Aproape 20 de ani de… conflict necurmat!

Sinuciderea dr. Mugur Riza, medic primar la Secţia de urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, este devastatoare. Nu era un bărbat slut, dimpotrivă, nu era nici prea în vârstă, nici pus pe trăncăneala sinuciderii, nu înregistrase eşecuri profesionale, avusese odinioară vocaţia prieteniei, şi zâmbetul de circumstanţă nu îi era străin. Kafka spune, parcă undeva, că şi-a petrecut viaţa, încercând să se apere de dorinţa de a-i pune capăt. Iată o mărturisire care nu mai are nevoie de detalii. Tot ce ne rămâne de făcut, ca oameni ai locului, este să ne întrebăm, cu sfială, asupra traumatismelor lăuntrice pe care nu le-a putut surmonta. Octavian Paler, contrazicându-l pe Albert Camus, ne îndeamnă în „Calomnii mitologice” (Ed. Historia, 2007) să nu căutăm mecanismele intime ale sinuciderii în cărţile de filozofie, fiindcă filosofii pot cel mult să-şi pună problema ca idee în sine sau să studieze cauzele pentru care un om poate decide, la un moment dat, că viaţa nu mai merită trăită. Dar atât. Tot înţeleptul scriitor, Octavian Paler, se arăta siderat de teoria clericilor că viaţa e dată de Dumnezeu şi nu ne aparţine dreptul de a-i pune capăt. Şi opina astfel: „să lase preoţii pe seama Judecăţii de Apoi, dacă o asemenea judecată va exista, pedeapsa pentru păcatul sinuciderii”. Absurdă este şi ideea că sinucigaşii nu iubesc viaţa suficient. Dr. Mugur Riza o iubise într-un mod… insuportabil. Nu şi-a pus capăt zilelor din plictiseală. Dezabuzaţii au alt tip de probleme. Dar despre ce eşec s-ar putea vorbi în cazul dr. Mugur Riza? Şi desluşirea e anevoioasă, şi orice demers devine hazardat. Ceea ce ştim este că se afla în relaţii insuportabile, şi din vina sa, şi nu de ieri de azi, cu restul medicilor din Secţia de urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, pentru care devenise un paria. Ce paradox, unii îi fuseseră studenţi, dar altele erau, acum, regulile jocului. Idiosincrazia era reciprocă. Cu forme acute de manifestare. Unele vulgare. Altele insalubre. Colecţiile de ziare locale, dar şi site-uri din ultimii ani, probează şirul de evenimente perturbatorii, cu actori din cadrul Secţiei de urologie a Spitalului clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova. Şi „războiul” dura de aproape 20 de ani, mai exact din momentul în care –în urma unui protest bine orchestrat- fusese basculat din funcţia de director al Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1. Rană necicatrizată. Era medic primar, doctor în medicină, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, cu o vechime de aproape 40 de ani. Altercaţiile de duzină, să le spunem aşa, în nenumărate reprize, au avut un punct terminus: a fost concediat de două ori în mai puţin de un an. Prea mult. Excesiv chiar. Prima dată în octombrie 2018 şi a doua oară în iunie 2019, după ce instanţa dispusese anularea concedierii iniţiale şi reîncadrarea pe postul deţinut anterior, obligând Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 să-i plătească o despăgubire aferentă salariilor, până la data reîncadrării efective. Sentinţa Tribunalului Dolj a rămas definitivă, confirmată de Curtea de Apel Craiova. Dar la puţine zile i s-a desfăcut din nou contractul de muncă, prin decizia 1004/4 iunie 2019, deci acum un an. Aproape incredibil. Conflictul cu „aripa” Mihaela Cheie –director medical la acel moment- şi dr. Paul Tomescu, şeful Secţiei de urologie, devenise unul „care pe care”. Nu-l cauţionăm, în nici un fel pe dr. Mugur Riza, de propria vinovăţie, derapajele comportamentale, chiar excesul de vanitate. I-am şi explicat acest lucru, ca motiv al neimplicării, prin demersuri jurnalistice, care altă dată le făcusem. Numai că, în ambele cazuri, cercetarea sa disciplinară şi implicit concedierea -pe cale de consecinţă, au fost nelegale, sau poftim premeditate. Care erau sancţiunile disciplinare anterioare, pe care angajatorul le aplicase, după realizarea unor cercetări prealabile? Legiuitorul a transformat angajatorul într-o veritabilă instanţă de judecată, am putea-o numi prima instanţă nejuridică, se spune în apelul împotriva sentinţei nr. 3437/13 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, -la cea de a doua desfacere a contractului de muncă- deoarece, „angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare comisă de salariat, avându-se în vedere o serie de elemente”. Era apărat de firma de avocatură „Turculeanu şi Asociaţii” din Craiova. Şi acum să ne explicăm. Potrivit Codului etic –obligatoriu pentru toţi angajaţii Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, publicat în Monitorul Oficial partea I din 12 octombrie 2017-, constituie încălcarea regulilor etice, blamarea şi defăimarea colegilor –critica pregătirii sau activităţii lor medicale– în faţa personalului sanitar etc. precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul curant şi autoritatea acestuia. Dr. Mugur Riza încălcase –să admitem– repetat prevederile Codului etic din acest punct de vedere. Abaterile sale disciplinare, conform procedurii stabilite prin regulamentul intern, ar fi trebuit sancţionate, succesiv, cu mustrare, avertisment, vot de blam, amendă de la 100 lei la 15.000 lei, interzicerea de a exercita profesia (de la 1 lună la 1 an) până la retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România. Ceea ce nu s-a întâmplat. I s-a desfăcut direct contractul de muncă, deşi inclusiv Regulamentul intern al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă prevede, în prealabil, avertismentul scris, reducerea salariului cu 5-10 % pe o durată ce poate depăşi 60 de zile, şi ca ultimă etapă… desfacerea disciplinară a contractului colectiv de muncă. O nedumerire: Statutul Colegiului Medicilor din România, publicat în M.O. Partea I 7 decembrie 2016, nu prevede ca sancţiune desfacerea contractului de muncă, enumeră doar mustrarea, avertismentul şi votul de blam. Până aici totul e limpede, dar neinteresant. Să admitem că Mugur Riza era un eretic, prin faptul că avea o altă opinie, decât restul colegilor de secţie. Era un nelegiuit. Unde era Consiliul de etică al Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1? La “înaintare” a fost băgată Comisia de disciplină, cu o componenţă… variabilă. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean, publicat cum spuneam, în Monitorul Oficial partea I, la 12 octombrie 2017, menţionează (art. 90), Comisia de disciplină -în conformitate cu Codul Muncii-, care exercită atribuţii conform legislaţiei în vigoare pentru soluţionarea cazurilor de nerespectare a regulilor de disciplină, obligaţiilor de serviciu şi normelor de comportare. Cum Codul Muncii nu instituie cerinţa angajatorului de a se consulta expres cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, în cazul concedierii individuale, cercetarea disciplinară prealabilă rămâne însă obligatorie. Un Cod etic, întocmit de economistul Murgu George Cătălin, nesemnat olograf, neavizat de consilierul juridic, neavizat de sindicatul Unimedical, poate fi găsit online. Nici unul din procesele verbale –din şedinţele acestui for- nu apare în probele administrate în instanţă. Nu putem trece nici peste componenţa cel puţin bizară a acestui Consiliu etic, conform prevederilor în vigoare (un reprezentant ales al corpului medical al specialiştilor din personalul cu inegrare clinică; trei reprezentanţi aleşi din corpul medical al spitalului, altul decât personalul cu inegrare clinică; doi reprezentanţi ai asistenţilor medicali; un reprezentant al asociaţiei de pacienţi(!). Abaterile disciplinare menţionate în decizia de desfacere a contractului de muncă au fost bine regizate, prin hărţuiri permanente, provocări, fiindcă nu se dorea altceva decât îndepărtarea, cu orice preţ, a dr. Mugur Riza din spital. Unele dintre abaterile disciplinarea menţionate în cea de a doua decizie de desfacere a contractului de muncă, precum cea consemnată prin nr. 8963/4 martie 2019, vizează o faptă petrecută la 28 februarie 2019, când „făptuitorul” nu era angajat al spitalului, decizia de reîncadrare fiind emisă la 4 martie 2019. Cam „fabricată”, nu-i aşa? Speculându-se “cumulul abaterilor anterioare”, care împreună deveniseră grave, deoarece puneau în evidenţă persistenţa salariatului într-o conduită reprobabilă, “s-a lucrat cu determinare, stăruitor”, lipsa de scrupule devenind o virtute. Numai că scopul scuză mijloacele, şi în logica lui Machiavelli, doar dacă se respectă condiţia, ca scopul să fie o cauză… înaltă. Păstrăm îndoiala în privinţa veridicităţii probelor administrate în instanţă. Circumstanţiem, în schimb, inerţia managerilor de spital, din ultimii ani, deoarece luptele de culise se duceau în altă parte, de care se avea cunoştinţă. Interesant este faptul că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova angajează un avocat, în desconsiderarea prevederilor OUG nr. 26/2012, care prevăd că instituţiile publice nu pot angaja servicii juridice de consultanţă sau asitenţă/reprezentare, dacă au aparat propriu de specialitate. Un astfel de demers nu putea fi făcut decât printr-o hotărâre a Consiliului de administrare a spitalului, dacă acesta chiar are activitate, potrivit competenţelor. Nu prezentau încredere juriştii spitalului? Premergător celei de a doua disponibilizări, dr. Mugur Riza a fost intens „fezandat”, prin plângeri penale individuale. Nu puţine la număr. Nimeni n-a mişcat un deget, în faţa acestei campanii de defăimare a unui om, până la desfigurare, până la aducerea lui într-o stare, greu de definit. Şi atunci a urmat ceea ce se ştie: decât să trăiască umilit de propria neputinţă a preferat să-şi curme zilele. Îndepărtat, din cadrul Secţiei de urologie, a Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, dr. Mugur Riza rămânea însă… cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, unde se formează viitoarele cadre medicale. Interesantă logică! Sunt convins că doar imbecilii nu ajung să-şi pună probleme rostului vieţii pe pământ. Nu există nefericire pentru mediocrităţi şi lipsiţii de orice brumă de caracter. Pe cine a vrut oare să pedepsească, dr. Mugur Riza, până la urmă este greu de spus. Oricum n-a vrut să lungească umbra amintirilor şi să-şi enumere dezamăgirile. Sinuciderea sa sugerează fragilitatea sufletului omenesc, părăsit de orice susţinere morală. Pe de-o parte. Nu te sinucizi din senin, pentru a deveni fatalmente un fapt divers. Gândul trebuie să te roadă, să devină obsesiv pentru un gest impulsiv, care îţi curmă viaţa.