Statuetă din secolul II, sustrasă de la Muzeul Corabia, descoperită la un contrabandist de țigări

0
595

Cu ocazia unor percheziții domiciliare desfășurate, în luna martie a.c., de polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt, la persoane suspecte de activități de contrabandă cu țigări, de la domiciuliul uneia dintre acestea au fost ridicate mai multe obiecte despre care exista bănuiala că fac parte din patrimoniul cultural național. Din investigațiile ulterioare desfășurate a reieșit că unul dintre obiecte – o statuetă din marmură – face parte din cultul populației din epoca romană, având sculptată pe ea un cavaler trac, datează din secolul II și a fost sustrasă în anul 1991 de la Muzeul de Arheologie și Etnografie Corabia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 din Codul Penal, cercetările urmând a fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.