GCS: 222 de noi cazuri de persoane cu COVID-19; numărul total de îmbolnăviri – 21.404 şi 11 noi decese

0
1237

Alte 222 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 21.404 îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.445 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 171 de pacienţi.

Până acum, 1.380 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Potrivit GCS, în intervalul 11 iunie, ora 10,00 – 12 iunie, ora 10,00, au fost înregistrate 11 decese (şapte bărbaţi şi patru femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Botoşani, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ilfov, Olt, Sălaj, Suceava şi Vâlcea.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani; unul – 40-49 ani; unul – 50-59 ani; unul – 60-69 ani; trei – 70-79 ani şi patru – peste 80 de ani.

“Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi”, precizează GCS.