Eliza Peța-Ștefănescu: Craiova, un model pentru lupta anti-coronavirus în România

0
1159

Administrația PSD din Craiova a luat măsuri clare și concrete în ceea ce privește prevenția, igiena și limitarea, pe cât posibil, a contactului uman, în contextul actualei crize a COVID-19. Deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu, este de părere că municipiul Craiova este un exemplu în rândul orașelor mari din România, căci a aplicat măsuri extrem de importante care vin în ajutorul cetățenilor.

„Craiova este, din punctul meu de vedere, un model pentru lupta anti-coronavirus din România și sunt ferm convinsă că măsurile luate contribuie mult la faptul că municipiul nostru este printre cele mai protejate, statistic vorbind, de cazurile de coronavirus.Administrația din Craiova a făcut anunțul că va achiziționa teste Real Time PCR pentru depistarea coronavirus, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, astfel încât diagnosticarea să fie concludentă și rapidă. Se fac eforturi mari, iar cu ocazia aceasta doresc să-i felicit pe medicii de la toate spitalele craiovene, având în vedere că aceștia își riscă zilnic sănătatea, prin contact prelungit cu toți pacienții, pentru a-și face meseria în mod exemplar.Parcurile au fost închise, a fost pusă la dispoziție, de către primărie, o linie specială, prioritară pentru persoanele vârstnice care au nevoie de sprijin,parcurile au fost închise, străzile trec printr-un proces de dezinfectare cu clor, regia de transport a impus restricții privind numărul de persoane care pot urca într-un mijloc de transport în comun, îndemnând, totodată, cetățenii, să achiziționeze bilete online pentru a evita folosirea de numerar. Toate regiile subordonate Primăriei Craiova au luat extrem de repede măsuri privind dezinfectarea, reducerea programului, evitarea contactului uman și înlesnirea proceselor desfășurate, atât în interesul cetățenilor, cât și în cel al angajaților”, a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.

„Vom putea rămâne împreună numai dacă stăm, pentru o perioadă, separați”

Totuși, spune deputatul, toate aceste măsuri își diminuează considerabil efectele dacă cetățenii nu înțeleg să evite pe cât posibil contactul social și să respecte măsurile impuse.

„Ceea ce trebuie să înțeleagă craiovenii este că toate aceste eforturi și măsuri, puse la un loc, nu pot să-și producă efectele în mod total dacă nu limităm contactul social. Suntem în fața unei provocări care ne spune că vom putea rămâne împreună numai dacă stăm, pentru o perioadă, separați. Va veni vremea în care ne vom reuni, însă, până atunci, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, de strictețe, de răbdare și de înțelegere. Este greu pentru fiecare dintre noi, însă vom reuși!”, a încheiat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.