Astra n-a primit licența UEFA. Dacă FCSB ia Cupa, Craiova e în Europa

0
775

Astra Giurgiu nu a primit licența pentru cupele europene din partea UEFA. Astfel, dacă FCSB câștigă Cupa României, Universitatea Craiova este sigură de participarea în cupele europene, ținând cont că Gaz Metan Mediaș este în insolvență și nu a solicitat licență pentru Europa. De asemenea, Știința are certitudinea că va fi în urne la tragerea la sorți pentru Europa dacă va depăși una dintre celelalte 3 echipe din play-off cu licență, cea mai la îndemână fiind FC Botoșani. Astfel, meciul de vinerea viitoare devine extrem de important pentru obiectivul alb-albaștrilor.

Comisia de fond a refuzat acordarea licenței UEFA clubului Astra pentru neîndeplinirea criteriului de infrastructură, respectiv încălcarea art. 23 Stadion omologat pentru campionatul național Liga 1, precum și pentru neîndeplinirea criteriului financiar, respectiv încălcarea art. 46, 47 și 47bis.

Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond, a acordat licența UEFA următoarelor cluburi: Universitatea Craiova, CFR Cluj, FCSB, FC Botoșani, Dinamo, Sepsi și Poli Iași.