Nelu Tătaru anunță că purtarea măștii nu va mai fi obligatorie când nu vor mai fi cazuri noi și focare de coronavirus

0
613
România ar putea renunța la obligativitatea purtării măștilor în spații închise în momentul în care în țara noastră nu vor mai exista cazuri noi de îmbolnăvire și focare de coronavirus, a anunțat joi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În ceea ce privește obligativitatea purtării măștilor la examene, Nelu Tătaru spune că decizia aparține Ministerului Educației. Ministerul Sănătății a recomandat, anterior, purtarea măștilor la examene.
În ceea ce privește renunțarea la măsura ca persoanele care călătoresc în alte țări să stea izolate 14 zile la întoarcerea în România, Nelu Tătaru spune că nu este momentul să se renunțe la această măsură. După 15 iunie, românii care se întorc din anumite țări ar putea să nu mai fie nevoiți să stea în izolare, însă o astfel de decizie nu a fost luată deocamdată și ar putea fi comunicată în jurul datei de 15 iunie, a explicat ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății mai spune că, odată cu scăderea numărului de cazuri de coronavirus, spitalele de suport își vor relua, ușor-ușor, activitatea normală.