Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat, astăzi, patru percheziţii domiciliare la adrese din judeţele Dolj şi Gorj, fiind vizate persoane care au deţinut diverse calităţi în cadrul unor societăţi comerciale din Craiova. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2012-2013, în numele a cinci firme ar fi fost întocmite proiecte de consultanţă şi studii de fezabilitate, în vederea realizării unor investiţii, fără ca veniturile astfel obţinute să fie înregistrate în actele contabile. Poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri care urmează să fie analizate, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.