Orice evaluarea a pagubelor la culturile agricole, produse de grindina căzută zilele trecute, în perimetrul Dăbuleni-Călăraşi-Bechet este, deocamdată, greu de făcut, susţin specialiştii. În primul rând cadenţa grindinei a fost rară, dar unde a căzut a făcut „prăpăd”. Cu toate acestea cultivatorii de pepeni verzi de pildă încă mai speră în recuperarea unei părţi din recoltă. Mărimea fructelor era însă apreciabilă şi de regulă în prima decadă a lunii iunie erau apte de recoltare. Afectate au fost şi culturile de grâu şi cele de primăvară. Discuţiile se poartă acum în jurul utilităţii unei staţii anti-grindină şi în această zonă, de regulă predispuse la aceste accidente meteo. Cinci staţii anti-grindină există în judeţ (Drănic, Radovan, Cerăt, Clopăr, Vârvor) şi centrul lor logistic se află la Drăgăşani. Activarea lor, la averizările meteo, s-a dovedit de fiecare dată utilă pentru culturile agricole şi nu numai.