Oros: Avem 1,6 milioane hectare de culturi agricole calamitate de secetă

0
481

În România avem 1,6 milioane de hectare de culturi agricole calamitate de secetă, iar 941.000 de hectare au fost deja verificate, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

“În ceea ce priveşte procesele verbale de constatare a pagubelor, din înştiinţările făcute de către fermieri, sunt 1,6 milioane hectare calamitate, din ceea ce s-a verificat până acum – 941.000 de hectare. Sigur, aceste echipe de constatare a dimensiunii pagubelor lucrează continuu şi sâmbătă şi duminică, pentru că noi, la finele lunii mai, vrem să avem încheiate aceste procese verbale, iar până la 15 iunie să avem sintezele pe judeţe, pe comune, pe parcele, ca să ştim cum anume vom face despăgubirile”, a spus Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a făcut un apel la fermieri şi la cei care fac parte din echipele de constatare, pentru că în unele judeţe, “suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate”.

“Vreau să fac un apel şi la fermieri, dar în primul rând la cei care fac parte din comisiile de constatare, pentru că în unele judeţe suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate. Probabil, fie în toamnă s-au raportat greşit acele suprafeţe, fie echipele care constată şi fac procesele verbale nu îşi fac întotdeauna treaba. Noi vrem să-i despăgubim pe toţi cei care sunt păgubiţi, dar datele după care calculăm şi vom face aceste despăgubiri trebuie să fie date reale”, a adăugat Adrian Oros.