O echipă de medici şi asistente din România efectuează o misiune de 14 zile în statul Alabama

0
442

Premierul Ludovic Orban a transmis succes, astăzi, echipei de specialişti MApN care pleacă într-o misiune în statul american Alabama pentru a oferi sprijin autorităţilor locale în lupta contra COVID-19, subliniind că între Statele Unite şi România este un “solid” Parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate.
“O echipă formată din 15 medici, asistente medicale, specialişti CBRN care efectuează o misiune de 14 zile în statul Alabama, evident, în spiritul solidarităţii şi cooperării între Statele Unite ale Americii şi România. O misiune care are, pe de-o parte, obiectivul de a fi alături de medicii din Statele Unite ale Americii, dar, de asemenea, şi de a vedea foarte clar cum acţionează echipele medicale din Statele Unite în lupta împotriva COVID. Urez succes misiunii noastre şi folosesc din nou această ocazie pentru a transmite un mesaj ferm – între Statele Unite şi România este un solid Parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate”, a declarat Orban, la Baza Militară 90, la plecarea specialiştilor MApN.