FRF reduce salariile angajaţilor cu 20 %

0
706

Federaţia Română de Fotbal a anunţat  că, începând cu luna aprilie, toate salariile angajaţilor FRF, inclusiv din zona tehnică, vor fi micşorate cu 20 la sută, având în vedere situaţia cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19.

Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu știe în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce știu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a Federației Române de Fotbal, am luat decizia să reducem pentru toți angajații FRF salariile cu 20%. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie față de noi înșine și colegii noștri, față de membrii afiliați și parteneri, față de suporteri și, în primul rând, față de viitorul fotbalului românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

FRF anunţă că miercuri, în cadrul videoconferinţei UEFA, va propune extinderea termenului de 30 iunie, stabilit de forul european pentru finalizarea competiţiilor interne.