Bugetul, prejudiciat în 2010 cu peste 3 miliarde de lei prin nereguli comise chiar de instituţii publice

0
360

Bugetul a fost prejudiciat în 2010 de administraţia centrală şi locală cu 3,2 miliarde lei prin neîncasarea la termen a unor venituri, utilizarea nelegală a fondurilor, salarii acordate fără respectarea legii, personal angajat pe posturi nebugetate şi încălcarea normelor achiziţiilor publice.

Efectuarea de plăţi fără documente justificative care să ateste realitatea şi exactitatea sumelor datorate, decontarea unor lucrări de investiţii neefectuate de antreprenori, efectuarea de plăţi peste normele, cotele şi baremurile aprobate prin contractele de prestări de servicii, drepturi de deplasare acordate peste baremurile legale, efectuarea necorespunzătoare a controlului fiscal şi financiar de stat, neverificarea de către organele de inspecţie fiscală a tuturor obligaţiilor datorate bugetelor de către contribuabili sunt alte cauze identificate de Curtea de Conturi care au prejudiciat bugetul în anul 2010.

„La categoria deficienţelor care au generat prejudicii, cele mai frecvente abateri se datorează nerespectării legislaţiei privind efectuarea cheltuielilor din fonduri publice, 4.584 cazuri, respectiv 90% din total, situaţie care arată că disciplina financiară în domeniul finanţelor publice este frecvent încălcată de responsabilii cu gestionarea fondurilor publice”, arată inspectorii Curţii de Conturi.

Ca o caracteristică generală, misiunile de audit public extern şi acţiunile de control desfăşurate de Curtea de Conturi au scos în evidenţă “o insuficientă preocupare” din partea entităţilor publice pentru asigurarea acurateţei datelor din situaţiile financiare şi pentru un management financiar guvernat de buna gestiune economico-financiară, se arată în document.

Primul argument care vine în susţinerea acestei concluzii este acela că, din 1.534 conturi de execuţie supuse auditului financiar, doar 63 (4%) au îndeplinit condiţiile legale pentru a li se acorda certificatul de conformitate. (Mediafax)