Fundașul dreapta Ivan Martic și-a reziliat acordul cu Universitatea Craiova. Elvețianul de origine croată mai avea câteva luni de contract cu clubul din Bănie, dar nu va mai juca pentru Ştiinţa. Martic dăduse de înțeles că oricum nu vrea să mai continue în Bănie, din vară. „M-am gândit la propunerea de prelungire a contractului, i-am şi spus patronului ce-mi doresc, dar nu vreau să fac public. Trebuie să luăm în calcul că voi face 30 de ani şi trebuie să mă gândesc la familia mea, nu mai sunt ca Mihăilă, să am toată cariera în faţă” declarase jucătorul.
Fotbalistul de 29 de ani a ajuns la Craiova în 2017 și a jucat 75 de meciuri pentru Universitatea, marcând 5 goluri și oferind 7 pase decisive. În cariera sa a mai evoluat la St. Gall, Schaffhausen, Spezia, Verona și Rijeka.
Universitatea Craiova mai are în lot doi fundaşi dreapta, Ştefan Vlădoiu şi Alex Măţel.