Procesul de rambursare a sumelor datorate clienţilor ca urmare a anulării zborurilor va fi automatizat

0
484

Procesul de rambursare a sumelor datorate clienţilor ca urmare a anulării zborurilor va fi automatizat, iar funcţia de înregistrare online a cererilor va fi dezactivată temporar, a anunţat, ieri, într-un comunicat, compania aeriană Wizz Air. “În paralel cu introducerea procesului de rambursare automatizat, compania aeriană îşi va dezactiva temporar funcţia de înregistrare a cererilor online, până cel târziu la 14 aprilie 2020, pentru a se asigura că poate gestiona volumul de peste 100 de ori mai mare de anulări primite în ultima perioadă (…) chiar dacă ar putea dura mai mult decât de obicei, toate cererile vor fi gestionate şi clienţii vor fi eligibili pentru o rambursare pentru zborul sau zborurile anulate”, precizează operatorul aerian.