Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat astăzi, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii , transmite agenţia EFE. Medvedev a preluat conducerea executivului în mai 2018, la două luni după realegerea lui Putin ca preşedinte. Acesta din urmă a propus organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani.