Piţurcă: “Vreau jucători de valoare! Plec, dacă nu am şanse la titlu”

0
552

Victor Piţurcă a declarat că dacă nu se fac transferuri importante la Universitatea Craiova în iarna aceasta, nu mai continuă. Piţi ameninţase cu demisia şi în cazul în care gazonul arenei „Ion Oblemenco” nu ar fi fost înlocuit, însă municipalitatea i-a făcut hatârul. Rămâne de văzut şi dacă finanţatorul clubului, Mihai Rotaru, va face acelaşi lucru.  Piţurcă anunţase intenţiile sale încă de la finalul partidei de la Giurgiu, când a spus „După ultimele meciuri vom crea o strategie, dacă va mai fi cazul”.

„Am venit la Craiova să câştig campionatul, nu mă interesează locul 2 sau locul 3 sau 4, ori să cresc jucători. Acesta e rolul venirii mele aici şi asta îmi doresc. Nu vreau să rămânem cu acelaşi lot. Vreau jucători şi vreau jucători valoroşi! Deşi putem lua titlul chiar şi cu acest lot. De exemplu, dacă era Koljic valid, mai aveam cel puţin încă 6 puncte în plus, aşa cred eu. Am declarat că vreau să iau campionatul. Nu am şanse, plec, e simplu! Să vedem strategia care va fi în continuare, să vedem ce vom face! Lui Moş Crăciun nu i-am cerut nimic altceva decât valoare pentru echipă. S-au făcut speculaţii gratuite că am lipsit de la petrecerea juniorilor, am fost răcit şi de aceea nu am venit. Părerea mea este că patronul este dispus să investească. De când am venit aici a şi adus nişte jucători. Sper să nu fi fost dezamăgit de rezultatele echipei şi să fim pe aceeaşi lungine de undă şi să realizăm ce ne-am propus: câştigarea campionatului, fiindcă şi el vrea acest lucru, chiar dacă nu declară” a spus Victor Piţurcă.

Victor Piţurcă spune că, în ciuda rezultatelor modeste, nu va abandona stilul pe care vrea să-l imprime la Universitatea Craiova, cel de posesie şi dominare totală a adversarului. Antrenorul consideră că la echipa de club îşi permite să abordeze astfel de strategie, pe când la naţională folosea contraatacul. Totodată, Piţi a făcut referire la stilul precaut şi reactiv pe care-l abordează primele două clasate, Astra şi CFR Cluj. Piţurcă este nemulţumit de rezultate şi de anumiţi jucători şi spune că şi dacă echipa va câştiga ultimele două meciuri ale anului, cu Voluntari şi FCSB, impresia ar putea fi salvată doar pentru unii suporteri, însă în viziunea sa nu pot fi trecute cu vederea punctele pierdute cu echipe considerate mai slabe. Antrenorul oltean şi-a catalogat echipa ca fiind „în depresie fotbalistică” în a doua repriză a meciului de la Giurgiu,

„Cel mai important moment al jocului, adică golul, nu-l reuşim. Dacă jucătorii mei nu ar avea calitate, nu aş face acest joc de posesie. Aş proceda la fel ca la echipa naţională, ne-am retrage şi am juca pe contraatac. S-a văzut că am dominat toate jocurile, dar ar trebui să fie şi eficient. Avem posesie, ajungem la poartă, dar nu reuşim să marcăm şi din situaţii mai mult decât clare. În 16 metri intervine şi valoarea jucătorilor, intervine şi inspiraţia. Jocul propus de mine este unul literalmente de atac şi nu voi renunţa la el. Suntem Universitatea Craiova şi trebuie să ne impunem. Sunt alte echipe care propun alt joc, stil CFR Cluj. Astra are un joc de contraatac şi adversarii neavând apărători valoroşi primesc goluri naive. Chiar şi conducând jocul de la un cap la altul nu am reuşit să câştigăm unele meciuri cu echipe mai slabe. E normal să fie contestatari, şi dacă eram pe primul loc erau. Eu ce pot să le spun. Încerc din toate puterile să fac echipa să joace şi să câştige. Anumite persoane ar putea şterge cu buretele momentele mai puţin bune dacă am câştiga ultimele două meciuri, dar eu nu pot face asta, fiindcă am pierdut puncte importante nepermis de uşor cu echipe mai mici. Nu ar însemna mare lucru în fotbal să câştigi două meciuri, eu îmi propun să câştig mereu. Eu nu sunt oracol, ca domnul Dragomir, eu gândesc ca un profesionist, dar poţi să spui că Astra are prima şansă, fiindcă este pe primul loc. Dacă eram noi pe primul loc, probabil spunea domnul Dragomir că noi suntem favoriţi la titlu. Jucătorii mi-au spus că nu credeau niciodată că vor pierde la Astra, iar când crezi aşa ceva se întâmplă să şi pierzi, un jucător trebuie să intre concentrat  şi cu puţină teamă, ca să joci la cel mai înalt nivel. Dacă intri relaxat, aşa cum am făcut noi în a doua repriză la Giurgiu, pierzi meciul. Am declarat că jucătorii mei au intrat într-o depresie fotbalistică. Eu nu intru în depresie, că am câştigat şi eu Liga Campionilor, nu am motive să intru în depresie” a declarat Piţurcă.