Un slogan de campanie periculos pentru democraţie!

Neîndoielnic, Klaus Iohannis a primit de la staff-ul său electoral, repertoriul care trebuie interpretat cu obstinaţie, prin repetare, pe toată durata campaniei electorale. Rar şi percutant: PSD, PSD şi iarăşi PSD. Obiectiv concret, declarat în această campanie electorală, desfiinţarea unui partid politic, democratic, afiliat PES, cu reprezentanţi în Parlamentul European, făuritor al Constituţiilor din 1991 şi 2003, cu contribuţie decisivă la admiterea ţării în NATO şi UE. Mai mult, ca o notă insolită: partidul care în perioada 2001-2004 -o reaminteşte fostul premier Adrian Năstase pe blogul său- a avut un protocol de colaborare cu FDGR, condus de Klaus Iohannis, şi a obţinut ca Sibiul să fie Capitală Culturală a Europei în 2007. În fine, dacă ne reamintim momentul încheierii mandatului la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toţi liderii marcanţi ai UE au avut elogii deloc parcimonioase, la adresa guvernului social-democrat condus de Viorica Dăncilă. Cu destule rezultate notabile în palmares, care acum nu mai contează. Am urmărit miercuri seara anodina conferinţă de presă „extraordinară” de la sediul PNL susţinută de Klaus Iohannis. Democraţia, în devierile ei patologice, e terenul privilegiat al kitsch-ului. A fost neliniştitor momentul, semnalat şi de alţi gazetari. Kitsch-ul e o malformaţie provocată de frecventarea inadecvată a valorilor. Dascăl de profesie, inclusiv, preşedintele Klaus Iohannis care-şi doreşte cu ardoare un al doilea mandat, putea rămâne surprins de „întrebările servite”, într-o românească debilă, diletantismul şi inconsistenţa acestora. E treaba domniei sale, dacă i-a plăcut întreaga regie. Afirmând însă că principala sa realizare a fost dărmarea guvernului legitim al României, împărţind aiuristic românii în democraţi şi nedemocraţi, erijându-se în „judecător de democraţie”, Klaus Iohannis s-a vulnerabilizat singur. A lăsat o impresie ambiguă. Multe din răspunsurile date n-au fost altceva decât platitudini. Nu te poţi considera democrat, dacă anunţi, cu emfază că „nu vei mai da o şansă”, în viitorul mandat, unui candidat de premier de la PSD, chiar dacă românii vor hotărî asta. Deşi, îl citez pe Adrian Năstase, „poate mai bine fără Iohannis, după turul doi”. Nepăsător şi rece a afirmat despre sine că a dovedit că ştie să reprezinte România bine în lume (!?), fără a pomeni rezultatele concrete obţinute şi ştie să coaguleze forţele de dreapta –Constituţia spune parcă altceva despre fişa postului de preşedinte- şi aşa s-a produs schimbarea de guvern aşteptată de puţini, sperată de mulţi. Suntem în campanie electorală şi se poate afirma orice. Mai trebuia adăugat însă preţul unor trădări –stimulate- acceptate moralmente. Şi dacă este elogiată trădarea în Parlament, când „ne avantajează”, în desconsiderarea votului popular, de ce să o repudiem atunci, cu patos justiţiar, când vizează ţara. Ezitând între principii şi eficienţă, Klaus Iohannis le-a ratat pe amândouă: a dovedit, deopotrivă, lipsă de rigoare, precaritate strategică, discurs ambiguu şi imatur. La capătul a cinci ani de mandat searbăd, cu unicul obiectiv îndeplinit –înlăturarea încă o dată, a unui guvern social-democrat-, Klaus Iohannis are motive înreptăţite să evite orice confruntare cu adversarul său din turul doi, Viorica Dăncilă. Care are şansa să fie preşedintele tuturor românilor, de la stânga la dreapta şi invers, şi a celor mulţi, fără nici o opţiune. Un lider de care poporul are nevoie, după 15 ani de orbecăială.