Conferinţa „Agricultura durabilă – Agricultura viitorului”, susţinută de CJ Dolj

0
669

Ieri, în şedinţa ordinară, aleşii judeţeni au aprobat în unanimitate protocolul de cooperare dintre Consiliul Judeţean Dolj şi Universitatea din Craiova – Facultatea de Agronomie în vederea organizării celei de-a XV-a ediţii a Conferinţei internaţionale „Agricultura durabilă – Agricultura viitorului”.

„Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova a comunicat Consiliului Judeţean Dolj, faptul că va organiza în perioada 7 – 8 noiembrie 2019, cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei mai sus menţionată. Acest eveniment, organizat în colaborare cu Ege University – Faculty of Agriculture of Izmir din Turcia, va marca aniversarea a 72 de ani de învăţământ superior în Oltenia, Facultatea de Agronomie, reprezentând cea mai veche instituţie de învăţământ superior din sud-vestul României, piatra de temelie a Universităţii din Craiova”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

 

Conform adresei menţionate, la acest eveniment de o deosebită importanţă academică vor participa 250 de invitaţi din ţară şi străinătate, printre care şi cinci invitaţi de onoare, specialişti de prestigiu din Polonia, Serbia, Germania şi Turcia. „Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi la cele mai înalte standarde, Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova a solicitat sprijin financiar CJ Dolj în vederea decontării parţaile a cheltuielilor aferente acestuia. Astfel, CJ Dolj propune acordarea din bugetul propriu, suma de 10 mii lei”, a mai spus şeful administraţieim judeţene.