Beijingul a oferit, ieri, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Republicii Populare Chineze, o veritabilă demonstraţie de forţă: 15000 de militari, rachete distrugătoare, bombardiere moderne, drone ultra-rapide sau ascunse, sute de tancuri, avioane de luptă sofisticate, au defilat, în faţa conducătorilor ţării, aflaţi la balconul de la Poarta Tiananmen. Defilarea militară de ieri a ilustrat sugestiv modernizarea armatei, dorită de Xi Jinping, care urmează să atingă „un nivel de clasă mondială”, până în 2049, când se va celebra centenarul Republicii Populare. Câteva caracteristici relevate de analişti militari: dronele WZ8 sunt capabile să colecteze informaţii, pe port-avioane, înaintea lansării de rachete balistice anti-nave, iar rachetele balistice intercontinentale – imensele D7-41 de 200 metri lungime – au potenţial de a atinge orice punct al SUA, putându-se duce până la 14.000 km. China a prezentat, ieri, o nouă versiune de bombardier strategic H6N, capabil să împiedice armele atomice, cât mai departe de teritoriul chinez. Rachetele balistice mare-sol JL2, trase de pe submarine, pot atinge Alaska şi vestul SUA. Racheta de croazieră supersonică DF100 este capabilă să neutralizeze port-avioane. Un star al defilării au fost rachetele DF17, capabile să se deplaseze cu o viteză de 7000 km pe oră. Cu toate armele convenţionale prezentate, care atestă progresele industriei chineze de apărare, China nu este deocamdată egala SUA în tehnologie militară. Ea poate cel mult schimba decizia SUA de a interveni în Taiwan sau în Marea Chinei meridionale. Beijingul a dorit ieri să ofere faţeta „bunei sănătăţi” a ţării, într-un moment în care analiştii străini se întreabă dacă ţara se află la vârsta maturităţii sau debutul senectuţii. Coabitarea inedită între puterea comunistă şi economia cu vocaţie capitalistă nu are precedent. Tentaţiile comparaţiei cu URSS, alt mare imperiu comunist, în prezent defunct, care în 1987 celebra 70 de ani de la Revoluţia din octombrie, pentru a se scufunda peste câţiva ani, sunt de-a dreptul bizare. Similitudini există, între situaţia cunoscută de URSS şi problemele actuale ale Republicii Populare Chineze, dar ele sunt superflue. Socialismul cu trăsături chinezeşti înseamnă deschiderea economiei şi fermitate politică. Dar mai este China un stat socialist, aşa cum susţin conducătorii ei? Liderii chinezi se pot numi comunişti, dar ce mai înseamnă asta pentru ei? Cum pot adepţii comunismului să privatizeze la o scară uriaşă, să dea afară muncitori, să voteze legi de protejare a proprietăţii private, să accepte falimente prin care sunt cunoscute drepturile acţionarilor şi să ignore drepturile angajaţilor? Partidul însăşi rămâne nereprezentativ pentru o mare parte a populaţiei, 75% din membri săi provenind din zonele urbane, în vreme ce majoritatea populaţiei trăieşte în zonele rurale. După ce a devenit secretarul general al PCCC, la sfârşitul anului 2012, Xi Jinping a lansat o campanie susţinută împotriva corupţiei şi de stimulare a cumpătării, printre cadrele de partid, cu scopul de a reîntinerii sistemul mono-partit, nu de a-l schimba. A instituit şi o campanie împotriva oficialilor cu amante. Abuzurile arbitrare ale poliţiei şi ale autorităţilor rămân însă obişnuite. La 70 de ani de la victoria din 1949, regimul de la Beijing poate pretinde că are motive legitime, care îi dau dreptul de a guverna: bunăstarea materială distribuită inegal, dar cu impact ce nu poate fi pus sub semnul întrebării începând cu 1978; stabilitatea naţională; relaţiile internaţionale paşnice, pentru a stimula relaţiile comerciale. Când criza financiară s-a prăvălit peste statele occidentale în 2008, una dintre soluţii a fost să se apeleze la rezervele uriaşe de valută ale Chinei. Un mesaj pe internet rezuma ultimii 70 de ani astfel: 1949 – numai socialismul poate salva China; 1979 – numai capitalismul poate schimba China; 1989 – numai China poate salva socialismul după prăbuşirea Uniunii Sovietice; 2009 – numai China poate salva capitalismul. Societatea evoluează repede şi începe să semene tot mai mult cu o oală sub presiune, unde reţelele de socializare fac tot mai dificil controlul partidului şi restrângerea graniţelor libertăţii. La Hong Kong, contestaţiile pro-democraţie, dar şi pro-China, au continuat în ultimele zile. Numai că în repertoriul demonstraţiilor cocktailurile Molotov au fost înlocuite cu umbrele. Carrie Lam, şeful executivului din fosta colonie britanică, s-a aflat în tribuna din piaţa Tiananmen. China este o ţară despre care se vorbeşte în lume, cu o economie puternică, ameninţătoare prin prezenţa ei pe toate pieţele.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord