Senatorul Radu Berceanu : „Revoluţia a fost şansa mea”

22 Decembrie, Ziua Libertăţii României sau ziua care a marcat începutul democraţiei în ţara noastră. Aşa ar trebui să fie, numai că, din păcate, românii au început să aibă regrete, ba, mai mult, unii chiar îl plâng pe Nicolae Ceausescu, considerând că acesta a fost un patriot, omul care a făcut multe pentru poporul său, care a scăpat ţara de datorii şi care a creat locuri de muncă. Cum se vede Revoluţia din 1989, acum, după 22 de ani, ce s-a întâmplat cu clasa politică de-a lungul acestei perioade, ce i-a putut dezamăgi atât de tare pe români încât să-i determine să privească în urmă, despre toate aceste aspecte, dar şi despre cât de bine şi-au făcut treaba, sau nu, directorii instituţiilor deconcentrate, precum şi despre criza economică şi viitorul politic al României, am discutat cu senatorul PDL Radu Berceanu, unul dintre cei mai experimentaţi oameni politici din România, care recunoaşte că Revoluţia a însemnat “şansa sa”.

 

Domnule ministru, astăzi este 22 Decembrie şi, în acelaşi timp, şi 22 de ani de la Revoluţia Română. Ar trebui să fie o zi importantă pentru democraţie, pentru libertate. De ce consideraţi că românii nu mai vibrează, ba unii vorbesc chiar cu regret de această zi, alţii, mai mult, îl plâng pe Ceauşescu?

Eu cred că memoria oamenilor aşa este ea construită şi nu cred că poate să o schimbe cineva, astfel că, în timp, uită părţile mai neplăcute şi păstrează părţile bune. Cu toţii ne amintim din liceu doar partea frumoasă, şi nu faptul că aveam probleme pe la vreo materie. Şi atunci cred că primul lucru care funcţionează este acest filtru general, în al doilea rând, unii fac comparaţii care nu prea sunt de făcut, compară conducerea comunistă, pe Ceauşescu, care avea totul la dispoziţie, putea să facă orice, cu conducerile de după 1989, care au posibilităţi foarte limitate. Parlamentul care este împărţit şi despărţit, administraţiile locale care sunt de la diferite partide… şi contextul internaţional sunt cu totul altele. Una este situaţia când trebuie să decidă unul sigur şi alta este într-o democraţie, foarte tânără, începătoare, care abia acum învaţă, care calcă strâmb, care se mai întoarce din nişte drumuri. Este o perioadă în care se schimbă legislaţia, şi de multe ori nu se face acest lucru din prima şi trebuie să te mai întorci. Alţii au legile de acum 200 sau 300 de ani, legi care sunt puse la punct. Şi, bineînţeles, mai sunt şi respectate, aşa că sunt chestiuni ce nu pot să fie comparate. Şi al treilea lucru care l-aş putea spune este că acest regret este mai pregnant pe aici, pe la noi, pentru că nu s-a schimbat nimic. L-am avut pe Vasile Bulucea, pe Ion Voiculescu, s-au mai deghizat, dar tot ei sunt… La următoarele alegeri, dacă se va dori vreo schimbare, o să se facă, şi dacă nu o să se vrea, cum nu s-a vrut şi altă dată, nu o să o facă…

Sunteţi dezamăgit şi dumneavoastră …să înţeleg?

Da, dar din altă perspectivă. Vreau să vă precizez că au mai fost oraşe conduse de comunişti şi, când a avut loc schimbarea, atunci toată lumea a văzut ceea ce se putea face, adică au văzut diferenţa. Eu am vrut să ajung preşedintele Consiliului Judeţean şi cred că aş fi putut să fac mai multe lucruri decât a făcut Flutur la Suceava, dar alegătorul nostru, stăpânul nostru…

„De la CPUN şi până la acest Parlament, lucrurile au mers din ce în ce mai prost”

Credeţi că românii au căpătat frustrări în această perioadă, motiv pentru care au ajuns să nu mai perceapă exact importanţa Revoluţiei?

Cred că funcţionează un fel de deziluzie, pe care puţini au tăria să şi-o pună pe seama lor. Şi, atunci, această deziluzie trebuie să o pui în cârca cuiva, şi anume a cui? Desigur, a conducătorilor. Da, într-adevăr, înainte de 1989 eram toţi la acelaşi nivel, adică la acela de jos. Eram foarte comparabili, dar foarte jos cu toţii. Nu ne uitam unul la altul şi nici nu spuneam „uite domne ce casă are ală, ce maşină are celălal t… ce haine!”. Cred că era mai bine din acest punct de vedere. Eu mă mir, totuşi, de tineret pentru că, la această categorie, funcţionează câteva lucruri pe care eu nu le înţeleg. În primul rând, nu se duc la vot şi sunt şi mândri de chestia asta. Păi, în momentul în care nu te duci la vot, îi dai, fără nimic, în schimb, altuia posibilitatea să decidă pentru tine. Pentru că, de exemplu, în locurile unde sunt 1.000 de votanţi şi 980 nu votează, ei, de fapt, le dau cadou posibilitatea de a decide în numele lor, al celor 20. Şi aceştia ar putea fi nişte proşti sau să fie nişte oameni care văd lucrurile într-o anumită direcţie. După ce aceştia 20 votează, vin ceilalţi 980 şi spun că nu e bine. Păi, sigur, nu e bine dacă au decis ăia 20 …

Dar ce s-a întâmplat cu clasa politică, cum a evoluat în aceşti 22 de ani?

Eu am să vă spun că, de la CPUN şi până la acest Parlament, care este în funcţie astăzi, lucrurile au mers din ce în ce mai prost, din punct de vedere al componenţei. Păi, CPUN-ul avea fel şi fel de oameni, de calitate. Apoi între 1990-1992 a mai scăzut, între 1992-1996, iar a scăzut, şi tot aşa. Mă refer la nivelul studiilor, a pregătirii, dar şi a gradului de implicare, care şi acesta a scăzut permanent. Dacă acesta a fost la nivelul Parlamentului, asta a fost şi la nivelul general. Uitaţi-vă la Guverne … Păi, ce guvern era atunci cu Dijmărescu, cu Vătăşescu, şi ce guverne sunt acum …

Atunci de ce s-a ajuns aici şi de ce nu faceţi ceva să creşteţi calitatea Guvernului?

Guvernele se fac cu oamenii care sunt acolo. Probabil că, în ţara asta, sunt oameni mult mai capabili, dar care nu s-au băgat în politică şi care nu au ajuns acolo … Au ajuns cei care s-au băgat. Sunt convins că, în ţara asta, au fost talente fotbalistice extraordinare, dar pe care nu am apucat să le ştim pentru că nu s-au apucat de fotbal. Mulţi Hagi, dar, dacă ei nu s-au dus la juniori, nu s-au apucat de fotbal. Aşa este şi în politică. Atunci se alege, ca şi echipa naţională de fotbal, şi echipa naţională de conducere din cei care s-au băgat, din cei care s-au apucat.

Dar numai din punct de vedere al componenţei s-au deteriorat lucrurile în Parlament, respectiv în Guvern?

Şi din punct de vedere al dezbaterilor lucrurile s-au stricat, deoarece, încetul cu încetul, s-au făcut tot felul de reguli: să fie cât mai puţine dezbateri, să fim împărţiţi pe comisii. Aşa că nu aş putea să spun că această clasă politică, după părerea mea, a evoluat. Din contră. Iar eu i-am văzut pe toţi de mici, şi nu mă refer la vârstă, ci de când s-au apucat de politică.

„Sunt unii parlamentari care au făcut pasul şi acum regretă”

Dar ceea ce trimit partidele în Parlament, să înţelegem că este maximum, adică aceşti parlamentari, respectiv miniştri, sunt vârfurile unui partid?

Da. Dar trebuie să fac, dincolo de “da”, nişte precizări. Da, pe cei mai buni care vor să se ducă, pentru că, din ce în ce mai multe partide au oameni pe care partidele îi tentează să se ducă senatori, deputaţi, şi oamenii nu vor să se ducă în Parlament. Sunt alţii care au făcut pasul acesta şi, după aceea, au regretat.

De ce spuneţi că unii au regretat după ce au făcut pasul? Mulţi şi-ar dori să ajungă parlamentari …

Atunci când erau în comunitatea lor şi îşi făceau profesia lor erau cineva. Se duc în Parlament, se depersonalizează, adică sunt unul din acei 469 de parlamentari. Sunt un fel de navetişti: pleacă luni, ajung joi. Aici nu mai au rădăcini, acolo nu s-au făcut remarcaţi, cunoscuţi. Cel puţin din punct de vedere financiar, este un dezastru. Un parlamentar câştigă doar 4.100 lei, nu ştiu ce îşi imaginează lumea. Dacă trimiţi acolo un doctor, un profesor … toţi câştigau mai mulţi bani înainte de a fi prin Parlament. Eu aud doar chestia asta. Aşa că mulţi dintre cei care au ajuns parlamentari, mulţumesc, au văzut cam despre ce este vorba şi îmi spun să nu mă mai bazez pe ei. Pe de altă parte, acele vârfuri care reprezintă comunitatea – şi ar fi normal să fie aşa – spun, cu toată gura, când îi întrebi dacă vor să fie în Consiliul Local sau în Consiliul Judeţean, „eu acolo? … niciodată!”.

Avem şi exemple în acest sens ?

Sigur, Constantin Popeci. L-am convins cu greu să fie consilier pentru că asta era cu mai puţine plecări. Dar, după ce a văzut despre ce e vorba prin Consiliul Local, a plecat, iar să candideze pentru Parlament nici pomeneală. Am încercat de două ori şi mi-a spus ca nici să nu mă gândesc. Pot să vă dau mai multe exemple …Aşa că asta e atmosfera şi, în plus, oamenii aceştia capabili văd că acolo tot bagajul lor de profesionalism, de experienţă, de viaţă dispare şi se fac una cu toată lumea, sunt la luptă cu tot felul de băieţi şi fete care nu se ştie nici ce facultate au făcut, nici dacă au muncit vreodată pe undeva, în afară de politică. Atunci sunt foarte dezamăgiţi că sunt puşi pe aceeaşi scară politică, dacă nu cumva mai jos.

„În 2012 o să avem doar stabilitate”

Cum aţi caracteriza anul 2011 din punct de vedere economic şi social şi ce credeţi că se va întâmpla în 2012 ?

Anul 2011 a fost un an foarte dificil, iar eu sunt bucuros că am reuşit, totuşi, să trecem. În condiţiile în care foarte multe ţări se miră şi ne invidiază, noi, în interior, nu ne admirăm … Am fost, luna trecută, în Franţa, şi foarte mulţi m-au întrebat „ce domne, este adevărat că aţi avut, în trimestrul trecut, creştere economică de 4%? Noi nu am auzit de greve, de mitinguri pe la dumneavoastră. Şomaj cât aveţi?”. Păi, când le-am spus că şomajul în România este de 8%, s-au mirat şi este normal că, în Spania, este de 21%, în zona 25 – 40 de ani, şomajul este de 40%.

Dar, în 2012, vedeţi vreo luminiţă?

Repet, a fost un an greu şi nici 2012 nu va fi un an uşor, pentru că trebuie să se rezolve criza asta europeană şi trebuie să fim pregătiţi pentru că nu vor fi creşteri spectaculoase nici în 2012. O să avem o stabilitate, o continuitate, un lucru ce nu va crea mari probleme. De aceea, am fost şi eu de acord cu comasarea alegerilor, deşi, teoretic, eu sunt de părere că alegerile trebuiesc a fi separate, dacă se poate şi mai separate decât sunt acolo, adică la doi ani să fie localele de parlamentare, pentru că, de fapt, la patru luni nu sunt separate, sunt doar aşa …înşirate. De asta şi cred că anul ăsta trebuie să se facă aşa şi, după aceea, să fie făcute la doi ani. Acum, măcar vreo 10 luni, ne putem concentra pe traversarea crizei care nu va fi uşoară.

„Nu oamenii sunt de vină că nu au înţeles, ci partidul…”

Cum explicaţi dumneavoastră faptul că, deşi susţineţi că aceste măsuri sunt în beneficiul oamenilor, PDL este perceput, la ora actuală, ca „duşmanul poporului” şi a scăzut dramatic în sondaje?

Pentru că, până la urmă, foarte mulţi oameni nu stau să facă analize politice. Oamenii văd nişte rezultate şi nu ei sunt de vină că nu au înţeles, ci partidul este de de vină pentru că nu a ştiut să prezinte măsurile respective. Întâi trebuiau explicate şi, apoi, trebuiau luate. Iar, de cele mai multe ori, întâi partidul le-a luat şi, apoi, le-a explicat, ceea ce era foarte greu. Pentru asta, eu am susţinut că, la partid, trebuie să fie o altă conducere şi acesta e motivul pentru care l-am susţinut pe Vasile Blaga. În continuare cred că ar fi mai bine dacă, mâine, la partid, va fi o altă conducere decât la Guvern. Eu am fost de prea multe ori la Guvern ca să ştiu exact cum se petrec lucrurile pe acolo. Ai aşa o presiune de timp şi de probleme, încât nu mai ai timp să te ocupi şi de partid. De aceea, la PDL, trebuia să fie o conducere care, imediat cum afla ce măsuri se doreau să se ia la Guvern, să fi pregătit populaţia. Păi, noi am fost în stare să recalculăm pensiile militare, la vreo 85% din pensionari li s-a mărit pensia şi doar la vreo 15% li s-a micşorat, şi numai la militarii care nu aveau vechime. Dar toată lumea crede că am făcut ceva rău cu pensiile militare, iar noi nu am mai fost în stare să facem nimic. Pentru că întâi au fost huiduielile şi, apoi, am venit noi să povestim, de fapt, cum stau lucrurile.

Dar poate şi domnul Oprea are aici o vină: ministerul domniei sale întâi a virat pensiile micşorate militarilor şi, apoi, a explicat la televizor…

Posibil, dar eu nu vreau să despart acum lucrurile. UNPR este un mic partid care abia acum s-a înfiinţat, dar noi eram conducătorii guvernării, noi trebuia să facem lucrurile în regulă. Sigur, dacă intrăm în amănunte, putem să ne ducem şi mai în jos, dar lumea PDL vede. Aşa noi avem şi minorităţile la guvernare … dar nu putem să spunem că nu am făcut nu ştiu ce lucru pentru că nu au vrut minorităţile. Nu ne crede nimeni. Eu ştiu că, atunci când îţi iei o anumită responsabilitate, ţi-o duci. Şi trebuie să ţi-o duci cu toate părţile, şi cu bune, şi cu rele. Oricând pot apărea greşeli, dar trebuie să le corectezi. Lucrurile încep să se schimbe puţin, eu mă refer la electoratul nostru. Pe noi nu trebuie să ne iubească toată lumea că am fi un partid unic. Nici nu va mai fi aşa ceva. Statul nu mai poate să ajute: pentru ca să poată să dea, trebuie să aibă. Iar dacă economia nu merge, firmele abia îşi trag sufletul, de unde să le dea? Nici PSD-ul nu va avea de unde să le dea, pentru că va trebui să joace tenis cu mâna dreaptă, deşi este stângaci. Poate va reuşi, dar pe dos.

„Cu un technocrat premier, sunt vehement împotrivă”

Se ia în calcul remanierea domnului Emil Boc, cel puţin pentru a da un impuls populaţiei, cum s-a întâmplat prin Grecia, prin Italia? Sau, la noi, e altfel?

Nu. Mai mult, eu am fost împotriva acestei chestiuni acum un an. De fapt, am fost singurul mai vehement, mai vocal, iar de votat au votat doi – eu şi cu preşedintele de la Cluj –  pentru că el, oricum, nu avea cum să voteze. Este vorba de o idee care nu mi-a combătut-o nimeni. Dacă e să-l schimbăm pe Emil Boc şi să punem în locul lui pe unul tot de pe la noi – şi să fie unul care ştie şi a mai fost – s-ar putea să nu aibă nici un efect. Dar, dacă este unul de la noi care nu a mai fost niciodată în Guvern, respectivul va avea nevoie de şase luni să înveţe, pentru că a fi premier nu este chiar foarte simplu. Şi nu ne permitem acum să-l punem pe unul căruia îi trebuie vreo şase luni să înveţe cum funcţionează lucrurile. Asta e prima variantă cu două subvariante. În legătură cu cealaltă variantă, şi anume cu un technocrat, sunt vehement împotrivă.

De ce excludeţi această variantă? Pare din ce în ce mai mult să se impună …

Pentru că, în primul rând, am văzut filmul ăsta. Şi i-am spus, la momentul acela, domnului preşedinte Traian Băsescu şi domnului Valeriu Stoica că suntem deja trei persoane care am văzut filmul ăsta cu Mugur Isărescu, care, oricum, se pricepea bine la o parte foarte îngustă, la ceea ce înseamnă guvernare. Deoarece guvernare înseamnă şi Sănătate, şi Educaţie, şi Justiţie, şi Agricultură. Dar, atunci, s-a spus că, dacă s-a făcut ceva bun, a făcut Mugur Isărescu. Adică el a luat tot ceea ce a fost bun, iar tot ceea ce a ieşit prost am luat noi, după care partidele care l-au adus pe Isărescu au dispărut. Aşa că nu mai vreau să văd aşa ceva, pentru că noi am făcut-o şi a ieşit prost. Iar ideea cu mulţumitul publicului este o chestiune pe termen scurt şi subţirică. Uneori trebuie schimbaţi, nu fac faţă, dar, de mai multe ori, s-au făcut schimbări să vadă lumea noi feţe. Şi cred că lumea a început să înţeleagă că treaba nu se face nu cu feţe noi. Uite, Merkel este de o gramadă de timp. Schimbarea şefilor, bucuria nebunilor!

„Lăzăroiu a fost un pic ministru şi a spus numai trăsnăi”

Ce fel de Guvern vedeţi la anul?

În situaţia crizei şi a problemelor economice care sunt, bineînţeles că un Guvern de dreapta. Probabil că o soluţie ideală ar fi un guvern PDL – PNL, numai că PNL şi-a creat o problemă cu Traian Băsescu. Eu vă aduc aminte că, în 2004, când au venit aici, la Craiova, şi era tribuna în faţă: Traian Băsescu îl căuta pe Tăriceanu, îl ţinea de cot, veniseră atunci cu soţiile. După aceea, Traian Băsescu s-a ţinut de cuvânt, l-a numit premier. După care, s-a trezit Tăriceanu că el este foarte şmecher şi dorea ca Băsescu să stea doar pe la Cotroceni, iar ţara să fie condusă doar de el. Acum îi văd şi pe prichindeii aştia …

Dar noi am crezut că pe cei doi i-a despărţit bileţelul roz al doamnei Udrea?

Eee, bileţelul a venit după … Că a fost folosit la un moment dat e altceva. Dar bileţelul a fost arătat când Tăriceanu făcea foarte tare pe nebunul. Iar de genul acesta sunt multe. Pe mine mă miră presa – mă refer în mod special la cea de la Bucureşti – cum face ea împărţirile. Unii intră direct la categoria corecţiilor, alţii, ba.  Păi, Tăriceanu, iniţial, a fost reprezentant Citroen, ulterior, după ce s-a semnat cu Ford-ul, a devenit reprezentant Ford. Şi contractul cu investitorul american, care a fost un ditamai contractul, s-a semnat la biroul notarial al doamnei Tăriceanu. Şi nimeni nu are nici o problemă. De ce? Aşa s-a pus ştampila! Noi am dorit formula cu PNL şi în 2008, dar ei au venit cu nişte condiţii, care, iniţial, am crezut că sunt glume: cu un program făcut de PNL şi cu un premier tot liberal, ceea ce ni s-a părut inadmisibil, ţinând cont că PNL reprezintă 50% din PDL. Aşadar, nu puteau să vină şi cu programul, şi cu premierul.  Dar ei au fost convinşi că nu se poate în vreun fel să se facă o alianţă PDL – PSD.

Mai credeţi în formula asta cu PSD,  în 2012 ?

Nu, ăştia sunt aberaţiile lui …. cum îl cheamă …lui Lăzăroiu. Ştiţi cum este cu el, ca în pictură: sunt unii care pictează pentru că au talent, şi sunt alţii care nu au talent şi se fac critici de artă. Lăzăroiu, cât a fost puţin prin politica adevărată, a dat chix. A fost un pic ministru, a spus numai trăsnăi, a luat un şut şi s-a dus şi ne dă din gândirea lui, spune el ce va fi, cum va fi. Eu cred, aşadar, că formula ideală de guvernare ar fi PDL – PNL. Din păcate, ea nu poate să fie posibilă pentru că PNL a avut şi mai are încă nişte super gărgăuni, care nu se bazează pe nimic.

„Aş putea să fac o listă cu vreo trei-patru directori ce ar trebui daţi imediat afară”

Aş vrea să aducem discuţia şi aici, local. Sunteţi mulţumit de modul cum îşi fac treaba directorii de la deconcentrate, care au fost numiţi de dumneavoastră?

Unu, nu i-am numit eu. Doi, noi i-am susţinut, i-am propus. Directorii sunt doar oamenii pe care partidul i-a susţinut să ocupe anumite poziţii. Mai întâi să clarificăm problema cum i-a susţinut. La PDL Dolj, întotdeauna lucrurile s-au întâmplat astfel: am întrebat cine crede că ar putea să facă faţă colo şi colo, şi nu numai să fie şef şi vice-şef, să îşi pună CV-ul. Pentru toate aceste lucruri noi am avut câte trei, câte patru oameni. După care, au fost discuţii şi para-discuţii, inclusiv cu individul să vedem dacă poate, şi, la final s-a luat o decizie prin vot secret. Eu nu am participat la chestiile astea pentru că eram la Bucureşti cu făcutul Guvernului, cu făcutul programului, au participat ceilalţi şi au votat. După aceea, s-au făcut nişte documente de sprijin, prin care se preciza cine pe cine sprijină şi pentru ce post. Mai departe … s-au făcut concursuri, s-au verificat CV-urile şi, în unele cazuri, chiar s-au întors dosarele. Şi eu cred că am procedat corect.

Dar, procentual, nu am putea vorbi de o evaluare a directorilor?

Aşa cum şi pe la Guvern, că tot m-aţi întrebat de remaniere, şi pe aici, cred că, mâine, aş putea să fac o listă cu vreo trei-patru directori ce ar trebui daţi imediat afară şi puşi alţii. Numai că. între timp. s-au mai întâmplat nişte lucruri, au dat concurs pe post şi nu mai este aşa simplu să-i dai la o parte. Aşa că nu sunt mândru 100% de reprezentanţii noştri. Sunt mândru într-o proporţie de 67%, vreo jumătate din cei 33 nu sunt cine ştie ce. Iar diferenţa ar trebui schimbată.

„Tendinţa de a nu mai candida este la fel de puternică ca aceea de a candida”

Dar dumneavoastră veţi mai candida pentru un nou mandat în 2012?

În alte mandate, când mi s-a adresat întrebarea asta, am spus, fără nici un fel de ezitare, da. De data asta, analizez. Tendinţa de a nu mai candida este la fel de puternică ca aceea de a candida. În momentul de faţă, sunt destul de îndoit. În primul rând, cred că este suficient. Eu împlinesc 23 de ani de parlamentar când se va termina mandatul ăsta şi cred că este suficient. În Senat, sunt sub media de vârstă, dar mai am şi alte lucruri de făcut pe lumea asta, mai am şi alte proiecte, deci nu cred că trebuie să mor în politica asta. Cred că trebuie să vină şi alte generaţii cu alte idei. Că sunt demult în politică, da, este adevărat, dar eu am început de la 36 de ani. Nu am luat o decizie, dar ambele variante sunt de luat în calcul.

Dar dintre tinerii din PDL Dolj pe cine aţi vedea să preia, la un moment dat, conducerea PDL Dolj?

I-aş vedea pe mulţi, pentru că fiecare are nevoie şi de-o şansă, de un tren care să oprească în gara lui. Şansa mea, dacă se poate numi aşa, a fost Revoluţia, pentru că, în viaţa mea, nu mi-ar fi trecut prin cap să intru în politică. În dimineaţa zilei de 22 Decembrie 1989, în jurul orei 9.00, dacă mă întreba cineva cum îl cheamă pe prim-secretarul de la Dolj, habar nu aveam. Nu aveam nici o tangenţă cu partea asta. Şi am avut şansa asta! Au avut-o mulţi, pentru că revoluţionari sau, în CPUN-ul ăla, au fost mulţi, dar eu mi-am văzut de treabă. Şi, de regulă, când mă apuc de o treabă, caut chiar să fac cum trebuie şi depun toată energia, tot efortul. Aşa că şi tinerii aştia au caracteristicile care să-i facă un lider bun, dar trebuie să aibă, aşadar, şi posibilitatea. Eu tot am mai tras dintre tineri, am mai luat şi plasă, am făcut şi greşeli – că nu ai de unde să-ţi dai seama mereu de lucrurile care zac în sufletul sau în caracterul unui om. Probabil că, în curând, va lua altcineva conducerea şi va duce lucrurile pe mai departe.

„Gelu Vişan nu trebuie să preia conducerea Organizaţiei PDL Dolj”

Dar atunci să o luăm altfel: cine nu ar trebui să preia conducerea?

Cine nu trebuie să preia conducerea la PDL Dolj? Desigur, Gelu Vişan. Ferească Dumnezeu, să ajungă preşedintele organizaţiei! Eu l-am crescut – cât şi cum l-am ajutat nu mai are rost să mai vorbim – dar, în momentul în care a ajuns cât de cât ceva, am constatat că există un alt Gelu Vişan decât aveam eu impresia. Şi mie multă lume mi-a spus că „domne, ăsta nu are caracter”. Au fost chiar şi primari care au plecat din cauza lui Gelu Vişan. Când l-am văzut că a venit la Convenţia PDL împreună cu unul care-i căra geanta, am crezut că nu văd bine. În 22 de ani de politică nu l-am mai văzut decât pe Vadim Tudor cu cineva care-i căra geanta! Aşadar, Vadim şi Gelu al nostru mai iau pe câte unul după ei care să le care geanta …

La Dolj, colaboraţi cu UNPR-ul la fel de bine cum o faceţi în Guvern? Care este relaţia dintre cele două organizaţii judeţene?

Prost! Mersi de întrebare … E o situaţie foarte ciudată, trebuie reglementată cumva. Dacă ei ar merge pe o direcţie din aceea … să-şi facă organizaţii, să-şi ia membrii din rândul celor care au plecat de pe la alte partide. Eu nu îl consider traseist decât pe cel care a plecat de prin partide de vreo şapte ori. Deci, dacă ei ar merge către direcţia asta, nu ar fi nici,un fel de problemă. Numai că, în Dolj, în loc să avem lupta politică, care este normală peste tot în lume, adică cu USL-ul, noi avem probleme şi cu UNPR-ul. Se duc oameni de la noi la ei şi, după aceea, visează că vom face noi o înţelegere pe baza căreia să ne susţinem reciproc. Cum să ne sprijinim reciproc? Noi l-am tot sprijinit pe domnul Solomon şi, în momente în care dânsul a venit la mine şi a spus că vrea să-şi dea demisia din partid, că nu vrea să ne facă greutăţi, eu i-am spus să stea liniştit că îşi pierde mandatul de primar. Dânsul spunea atunci că nu îl mai interesează mandatul, iar după ce a văzut că par să se schimbe lucrurile, drept mulţumire ne-a dat o palmă cu piciorul, public, şi a spus că va candida de la UNPR.

„Ceea ce vor alege craiovenii asta vor avea”

Varianta PDL rămâne, deci, în continuare, viceprimarul Mărinică Dincă?

Noi l-am propus pe Mărinică Dincă în postura de candidat. Ştiu că, pentru mulţi, este prea tânăr, dar este un băiat care, din punct de vedere al pregătirii sale profesionale, stă bine: este jurist, ştie bine ce are de făcut, a fost avocat, îşi dă doctoratul. Şi din punct de vedere a ceea ce a dovedit în Primărie, pentru că a condus şi el timp de un an şi jumătate. Oricum, fiecare craiovean va plăti, ani la rând, pentru ceea ce s-a făcut pe aici … Aşa că ceea ce vor alege craiovenii asta vor avea. Noi avem obligaţia, ca partid, să oferim variante, care să fie corecte şi cât mai bune. Acum, dacă ele vor trece de testul ăsta, al felului în care cred, şi văd oamenii, devine o chestiune mai complicată. Noi vom oferi oamenilor o alternativă pentru Primărie.

Aţi promovat mulţi tineri în politică, în administraţie. Numai pe fiii dumnevoastră nu i-am văzut …

Aşa este, cei doi băieţi ai mei nu fac politică. Au venit de câteva ori pe aici, pe la partid, dar nu i-a încântat ideea. Acum sunt mari – unul are 30 de ani, celălalt 27 de ani – şi sunt independenţi. Dacă mă întrebaţi, nici nu ştiu unde se găsesc în acest moment, adică nu ştiu dacă sunt în ţară sau în străinătate. Iar soţia mea Mihaela a venit într-o zi şi mi-a spus că ar dori să candideze pentru funcţia de preşedinte la femei. Atunci eu i-am spus că nu-i nicio problemă, poate să candideze dar îmi dau eu demisia.

Ce urare le faceţi la craioveni ?

Bineînţeles să fie sănătăşi şi să înţeleagă că 2011 a fost un an greu şi să sperăm că anul viitor va fi mai bun…