„Prima casă” devine “O familie, o casă”

0
560
Ministerul Finanțelor Publice propune printr-un proiect de act normativ modificarea Programului „Prima casă” și redenumirea acestuia în Programul “O familie, o casă” astfel încât acest program guvernamental să fie mai bine orientat spre caracterul social.
Astfel, se vor revizui condițiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari și a prețului maxim de achiziție al locuinței care poate fi achiziționată în cadrul Programului. În același timp, se propune acordarea de subvenții de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil cât și pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.
Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 de euro
Prin acest nou proiect se propune pe de o parte modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul “O familie, o casă”; iar pe de altă parte, introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului. Adică, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei. Sau pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei. Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului. Menținerea avansului minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 de euro echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei. 
Un alt prag al subvenţiilor
Se modifică şi pragul subvențiilor de dobândă. Pe de o parte vorbim de reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil, pe de altă parte, de reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. Se are în vedere şi refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.