S-au reluat lucrările la S200

0
306

Investiţia ar trebui finalizată în noiembrie 2013!

Universitatea din Craiova a reluat proiectul de investiţii la clădirea S200 din Craiova, proiectată să devină parc tehnologic IT, cu ateliere de cercetare, de creare de soft, expoziţii, şi spaţii comerciale. Conform noului contract, investiţia ar trebui finalizată în noiembrie 2013.

Lucrările au fost întrerupte anul trecut, după ce antreprenorul care câştigase iniţial lucrarea, firma piteşteană Argecom, le-a abandonat. Societatea a fost dată în judecată de subcontractantul lucrării, firma craioveană Polystart, pentru neplata unor lucrări în valoare totală de peste 4 milioane de lei.

Universitatea din Bănie s-a văzut nevoită astfel să organizeze o nouă licitaţie, al cărei câştigător a fost desemnat abia în luna noiembrie. Subcontractantul iniţial al lucrării, firma Polystart, şi-a adjudecat lucrarea în valoare totală de 39,345 milioane de lei, fără TVA, aproximativ 10 milioane de euro, în asociere cu firma Recon. De altfel, potrivit anunţului de atribuire, asocierea condusă de Polystart a fost singura care o depus ofertă în cadrul licitaţiei deschise organizate de instituţia de învăţământ superior din Bănie. Asocierea de firme s-a angajat să nu subcontracteze lucrarea până la final, adică peste doi ani.

Se intenţionează închiderea corpului principal

În prezent, investiţia se derulează mai mult pe finanţarea asigurată din fondurile proprii ale Universităţii din Craiova, care a alocat 2 milioane de lei. S-a primit sprijin şi din partea Ministerului Educaţiei şi se intenţionează închiderea corpului principal. „De la minister am primit în acest an 1,8 milioane de lei, iar din veniturile proprii am alocat 2 milioane de lei. Acestea ar fi sumele pe care le-am putea deconta până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care executantul  realizează lucrări. Dar nu au timp să execute lucrări de asemenea valoare. Ideea este că pentru ce o să execute ei ar fi finanţare asigurată. Şi au garantat că, până la sfârşitul acestui an, ar putea închide corpul principal, în ideea de a continua apoi, pe toată perioada sezonului rece, finisajele interioare”, a precizat prof. univ. dr. Marcel Drăcea, prorectorul Universităţii din Craiova.

Pentru a finaliza lucrările la termen, Universitatea are nevoie ca finanţarea să fie susţinută de la bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, întrucât nu are posibilitatea de a susţine investiţia din veniturile proprii.

Clădirea va fi pusă şi la dispoziţia firmelor de IT şi băncilor

Odată finalizată, investiţia ar putea să fie nu numai un loc care să ajute la dezvoltarea profesională a studenţilor, ci un veritabil spaţiu comercial. Tot aici se intenţionează mutarea corpului administrativ al Universităţii din Craiova.

„Aşa cum spune şi denumirea Parc tehnologic de IT, în această clădire urmează să adăpostească birouri, spaţii de cercetare, laboratoare, unde şi firme din domeniu ar putea închiria spaţii şi să intre în relaţii de colaborare cu Universitatea. Spaţiul este suficient încât să se şi închirieze firmelor IT, băncilor şi altora interesaţi, astfel încât să se realizeze nişte venituri ca să acopere cheltuielile de administrare a acestei clădiri. Probabil, tot aici vom muta şi corpul administrativ al Universităţii”, a adăugat prorectorul Marcel Drăcea.