Craiova, în finala competiției pentru titlul de Capitală a Tineretului 2020 – 2021

0
1266
Guvernanța programului Capitala Tineretului din România a anunțat, ieri, oficial, rezultatele evaluării formularelor de candidatură din runda I. Municipiul Craiova a fost admis în finala competiției, alături de municipiul Constanța. În următoarele două luni, va fi definitivată și candidatura propriu-zisă.
Municipiul Craiova a intrat în finala competiției „Capitala Tineretului din România”. Anunțul a fost făcut, ieri, de către guvernanța proiectului și transmis de autoritățile locale. „Dorim să le mulțumim, pe această cale, membrilor juriului pentru feedback-ul pozitiv oferit și, totodată, pentru propunerile formulate în vederea îmbunătățirii candidaturii”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.
Conceptul #UPtoYOUth, în centrul proiectului
Autoritățile susțin că unul dintre elementele care au fost punctate de către juriul competiției este conceputul #UPtoYOUth, în jurul căruia a fost gândită candidatura Craiovei. „Conceptul #UPtoYOUth își propune să aducă în prim plan tinerii prin implicarea activă a acestora în viața comunității. Prin această construcție ne dorim să dezvoltăm proactivitatea tinerilor din comunitatea craioveană, acest “YOU” din UPtoYOUth având rolul de a spori gradul de constientizare al tinerilor asupra faptului că, dezvoltarea comunității “Depinde de tineri, depinde de TINE”, se arată în comunicatul municipalității.
Candidatura va fi definitivată în următoarele două luni
Grupul de Inițiativă – Craiova Capitala Tineretului din România 2020-2021, format din peste 40 de organizații de și pentru tineret, își propune ca, alături de reprezentanții Primăriei Craiova, să realizeze,  în următoarele două luni, o candidatură „completă și complexă”, prin intermediul căreia Cetatea Banilor să devină o adevărată Capitală a Tineretului din România. „Pe această cale, dorim să le urăm mult succes omologilor  noștri de la Constanța și sperăm ca această compețitie să fie benefică pentru dezvoltarea de inițiative și proiecte inovative menite să dezvolte sectorul de tineret din ambele orașe”, este mesajul municipalității craiovene.
Primarul Mihail Genoiu: „Ne propunem să fim mai aproape de tineri
Primăria Craiova susține, după cum se știe acest proiect, primarul Mihail Genoiu mulțumind tinerilor care fac parte din cele 40 de ONG-uri care au inițiat această frumoasă inițiativă: “Țin să le mulțumesc tinerilor pentru spiritul de inițiativă de care au dat dovadă în vederea realizării documentației privind candidatura Municipiului Craiova pentru titlul de Capitală a Tineretului din România 2020 – 2021 și consider că administrația pe care o reprezint, în calitate de primar, a reușit să demonstreze faptul că suntem foarte preocupați de dezvoltarea sectorului de tineret al orașului. Suntem în finala competiției și ne propunem să fim din ce în ce mai aproape de tineri. Ne dorim să susținem toate inițiativele de dezvoltare ale tinerilor pentru a transforma municipiul Craiova într-un oraș care pune în prim plan tinerii din comunitate”, a declarat primarul Mihail Genoiu.
Ce își propun organizatorii
Candidatura Craiova la competiția „Capitala Tineretului din România 2020-2021” a fost lansată oficial, la data de 1 iulie. Atât autoritățile, cât și reprezentanții ONG-urilor au declarat că vor câștiga această competiție. „Principalele trei elemente pe care ne bazăm sunt dezvoltarea unui centru de tineret care, în timp, să ajungă să funcționeze la standarde europene. Ne dorim să oferim tinerilor creativi accesul la un spațiu inovativ unde să poată să își desfășoare activitățile. Ne dorim, în al doilea rând, o strategie locală pentru tineret care este mai mult decât necesară, în acest moment, și pe lângă aceste lucruri, ne mai dorim, poate cea mai ambițioasă inițiativă, dezvoltarea unui program de intership pentru tineri, la nivelul administrației publice locale, tocmai pentru ca tinerii să ia contact cu administrația locală și să vadă cum este să fii în slujba cetățeanului și ce înseamnă să faci parte din administrația locală. O să redactăm o candidatură amplă unde vom trece fiecare eveniment planificat pentru anul viitor”, a explicat, la data respectivă, Ovidiu Fudulache, reprezentantul grupului de inițiativă în acest proiect.