Despre siguranţa cetăţeanului şi ordinea publică!

 Cazul Caracal este devastator pe multiple planuri şi sugerează deja un „cod roşu” al lipsei profesioniştilor autentici din poliţie şi parchete. Nu că ar prisosi la alte paliere ale societăţii. Dar ce s-a întâmplat la Caracal este de-a dreptul descumpănitor, prin faptul că atât poliţia cât şi parchetele şi-au demonstrat amatorismul, incapacitatea de a soluţiona speţe uşoare şi a comunica fără bâlbăieli. Un tablou terifiant de agitaţie sterilă, cu informaţii aiuritoare, necunoaşterea elementară a procedurilor, asta e tot ce ni se oferă. Să fim scuzaţi, dar sunt momente în care parcă vizionăm secvenţe, din filme obosite de trecerea anilor, cu Louis de Funes. Autoturismul lui Gheorghe Dincă – Megane Renault (culoare argintie) – suspectat în uciderea Alexandrei Măceşanu figura ca piesă în dosarul dispărutei Luiza Melencu, din Radomir, (Dioşti – Dolj), se arată în raportul Corpului de control MAI către CSAT.  Poliţişti şi procurori care să nu cunoască teritoriul de competenţă, obiceiurile oamenilor, indivizii cu potenţial infracţional, mai rar aşa ceva. Ieri, cotidianul belgian „Le soir” compara „afacerea Marc Dutroux” – cel care a traumatizat Belgia în anii ’95-’96, ucigând mai multe minore, condamnat în 2004 la închisoare pe viaţă, pe fondul unei emoţii generale şi comune, lucru mai rar, a flamanzilor şi valonilor – cu cazul Caracal. Care îi succede, din nefericire, altui scandal privind adopţia Sorinei, fetiţa de la Baia de Aramă, cu tot ce se ştie. Şi e dezamăgitor. „Statul român trebuie resetat”, a decretat preşedintele Klaus Iohannis, în discursul său, deloc elaborat, de după şedinţa CSAT, omiţând că o asemenea afirmaţie nu îl avantajează deloc, în intenţiile deja anunţate. Când anumite entităţi cu competenţe în asigurarea siguranţei şi ordinii publice au sincope vădite în activitatea lor, nu statul este de vină, ci absenţa oamenilor potriviţi la locul potrivit, absenţa modelelor veritabile de competenţă profesională, devotament, vocaţie, şi de ce nu, responsabilitate. E cu neputinţă ca mai tinerii procurori, cărora li s-a tot pomenit numele prin presă, în ultimele zile, să nu fi auzit de predecesorii lor, la parchetele din Craiova, Horia Diaconescu, Ion Vânătoru, Marin Lazăr, chiar Vasile Dimon şi atâţia alţii, sau poliţiştii criminalişti, de mare abilitate, Titu Petrescu, Alexandru Dolea, Luchian Mitran, „doctori docenţi” în meseria lor, niciodată lipsiţi de profunzime, fiindcă în domeniul crimei organizate, nu există „clasic şi modern”, care nu ar fi avut linişte cu un asemenea dosar fierbinte nerezolvat. Deocamdată ancheta avansează cu viteza melcului: nu există cadavre, nu există dovezi ale crimei, nu există urme. Există doar un bombardament de informaţii „pe surse”, majoritatea alandala, care mai mult irită. S-au comis erori în cascadă, din punct de vedere criminalistic, de parcă nu s-a dorit stoparea activităţii lui Gheorghe Dincă – acum reţinut şi aflat în Capitală la penitenciarul-spital Jilava pentru analize medicale – care se joacă „de-a pisica şi şoarecele” cu anchetatorii. Mai mult procurorul-şef DIICOT Felix Bănilă a contrazis-o pe adjuncta sa Georgiana Hosu, înteţind… ceaţa. Pe fundalul acesta cenuşiu al lucrurilor, ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a avansat o serie de intenţii privind revigorarea sistemului de ordine publică şi siguranţă a cetăţenilor, vizată între altele fiind reabilitarea funcţiei de sectorist, substituită după 2003, pe un proiect elveţian, cu cea a poliţistului de proximitate, care îi preluase teoretic competenţele, prin rebotezarea „sectoarelor”, în „zone de siguranţă publică”, delimitate în funcţie de situaţia operativă, numărul de locuitori, frecvenţa infracţiunilor ş.a.m.d. Numai că „police de proximite” s-a interferat cu poliţia locală, aflată în subordinea primăriilor, şi chiar cu cea a jandarmilor. Fiecare cu propria sa lege, trecută prin Parlament. Senatorul Mihai Fifor, acum în fruntea ministerului de Interne, unde a mai lucrat ca secretar de stat, trebuie să stăruie în resetarea filosofiei actuale, privind siguranţa şi ordinea publică, să preîntâmpine, totodată, deranjul prefigurat la 10 august a.c. pentru a nu permite exploatarea politică a tragediei de la Caracal, una eclozată, repetăm, din inerţie, prostie şi amatorism. Nu din altceva. Ajutat de propria inspiraţie, nu doar de consilieri, Mihai Fifor poate fi rampa de lansare la alegerile prezidenţiale a Vioricăi Dăncilă, deşi despre asta nu vorbeşte nimeni.