15 milioane de lei, fonduri UE, accesate de Primăria Craiova

0
662
Primăria Craiova a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, încă două proiecte cu finanțare europeană: reabilitarea Fântânii Popova (cu întreaga zonă din jur) și modernizarea Grădiniței „Curcubeul Copilăriei” de pe strada „Amaradia”. Suma totală atrasă până acum, pe cele 13 proiecte, este de 26 milioane de euro.  
Aproape 8 milioane de lei vor fi investiți în reabilitarea Fântânii Popova, o cișmea care încă mai funcționează și acum, deși este cea mai veche din Craiova – a fost construită în anul 1613. Cea mai mare parte a banilor provin din fonduri europene (98%), contractul de finanțare fiind semnat vineri de către Primăria Craiova și ADR Sud-Vest Oltenia. „Ne aflăm într-un moment fericit în care reușim să mai semnăm încă două contracte de finanațre, cu sume semnificative, pentru două proiecte pentru axa 4 a POR, care este dedicată municipiilor reședință de județ. Unul dintre aceste proiect se referă la amenajarea fântânii Popova și a străzilor din jur”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia.
Fântâna Popova va fi reabilitată
Autoritățile spun că va fi reabilitat bazinul și jgheabul de apă al fântânii. Se vor reface tencuielile și elementele decorative care sunt deteriorate, se va înlocui învelitoarea și distribuția de apă rece. Se va lucra și la amplasamentul acestei cișmele care va fi refăcută din punct de vedere peisagistic: va fi creată o zonă verde, un spațiu de socializare, va fi adus mobilier urban. Toată zona va fi împrejmuită, iar fântâna va fi iluminată decorativ, fiind vorba de un monument istoric al Craiovei. Pe fațada acestei fântâni, care a fost construită în anul 1613, se află și o inscripție cu litere chirilice care va fi pusă în valoare. 
Patru străzi vor fi modernizate complet
Proiectul are două compomente, iar una dintre acestea prevede și reabilitarea a mai multor străzi din jur: străzile ”Popova”, „Miraslău”, „Prutului” și „Nedeea”. „Fântâna Popova va fi a doua cișmea – monument istoric reabilitată pe aceste fonduri europene. În plus, toată zona de acolo va fi sistematizată pentru că în jurul acestei cișmele se va amenaja un părculeț, cu băncuțe, în fine o zonă de agrement pentru cetățeni. Toate străzile vor reabilitate,inclusiv conductele de apă și branșamentele. Ceea ce este foarte important: vor fi realizate canalizări pentru apa pluvială, care, la rândul lor, se vor deserva în canalizarea de pe bulevardul Romanescu”, a precizat și primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Proiectul ”Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei în comunitățile defavorizate din municipiul Craiova – faza II – zona Fântâna Popova” este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axei Prioritare 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Priorității de investiții 4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.
Grădiniția „Curcubeul Copilăriei” va fi refăcută integral
Al doilea proiect care a fost semnat prevede reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit „Curcubeul Copilăriei” care se află pe strada „Amaradia”, la nr. 70. „Grădinița Curcubeul Copilăriei va fi extins prin mansardare, ceea ce va se crește și suprafața destinată copiilor. Cei care vor beneficia de aceste amenajări sunt 230 de preșcolari, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, 18 cadre didactice și alte 13 persoane din aparatul admninistrativ. Este îmbucurător faptul că aceste dotări și facilități din grădinițele destinate celor mici sunt în vizorul proiectelor noastre”, a precizat primarul Mihail Genoiu, la semnarea contractului. 
Mansardare și lift pentru copii
Valoarea acestui proiect se ridică la suma de 5 milioane de lei, dintre care 4,98 milioane de lei sunt alocați prin fonduri europene (o finanțare de 98%). Cu acești bani, potrivit directorului Marilena Bogheanu, se va reabilita clădirea din punct de vedere termic, dar se și extinde, prin mansardare. Se vor înlocui sistemul de iluminat, cel de încălzire, sistemul de apă caldă și se va amenaja zona exterioară prin crearea unui loc de joacă; se vor reface aleile și trotuarele, vor fi făcute împrejmuiri și dotări și se vor monta panouri solare pentru producerea de apă caldă, precum și un lift pentru persoane.
Proiectul „Creșterea accesului la educație prin îmbunătățirea infrastructurii unităților de învățământ din municipiul Craiova – Grădinița cu program prelungit Curcubeul Copilăriei este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.
Alte cinci proiecte în faza de precontractare
Potrivit directorului ADR Sud-Vest Oltenia, Primăria Craiova are foarte multe aplicații depuse. Este vorba despre 24 de aplicații, care solicită în total peste 103 milioane de euro. „Până în momentul de față, cu cele două contracte, sunt 13 contracte semnate în valoare de 26 milioane de euro: proiecte pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe, reabilitare grădinițe și creșe, pentru monumente istorice și domeniu cultural, domeniul sănătății – spitalul Victor Babeș și spitalul Filantropia”, a menționat Marinela Bogheanu, care a menționat că urmează semnări de contracte pentru proiecte foarte importante, de mobilitate, cu valori foarte mari. „Avem în perioada de precontractare, cinci aplicații cu valoare de peste 50 milioane de euro”, a subliniat directorul ARD Sud-Vest Oltenia.