Tânăr străin, student în România

0
976
Nu doar românii pleacă din ţară la studii. Chiar dacă anul trecut au plecat peste 6.000 de tineri să studieze în alte ţări potrivit HotNews.ro, tineri din Europa sau din alte continente aleg să studieze în România. Potrivit statisticilor în fiecare an vin aproximativ 30.000 de studenţi străini în România pentru a studia. Doi tineri străini simpatici, pe numele lor Moaz şi Leonie, au venit din Europa, la Craiova, iar în vacanţa de vară au plecat acasă, în ţara natală.
Leonie în vârstă de 22 de ani vine din Germania şi a ales România pentru studii deoarece spune că în România i-a oferit oportunitatea de aşi îndeplinii visul de a fi medic plăcându-i şi organizarea universităţii. Aceasta a terminat primul an de facultate într-o ţară străină însă s-a adaptat destul de bine cel mai greu fiindu-i să înveţe limba română şi să-şi aline dorul de părinţi şi de prieteni. Leonie spune că pe lângă acestea îi mai este dor şi de viaţa de noapte din Aachen, oraşul în care aceasta a crescut. Însă şi aici a găsit locuri interesante de vizitat. Parcul Nicolae Romanescu i-a plăcut foarte tare, adesea face plimbări cu prietenii. 
Despre sistemul de învăţământ, Leonie spune că diferă din punct de vedere al comunicării: ,,În Germania de obicei profesorii nu te cunosc personal. Acest lucru este diferit la Univesritatea din Craiova, aici profesorii îşi iau timpul să vorbeascp cu tine şi să-ţi explice dacă ai întrebări. Pentru că avem grupuri mici  profesorii noştri ne cunosc personal.”
În vacanţă de vară , Leonie s-a întors acasă în Germania unde lucrează pe timpul veri la un spital din unitatea de chirurgie vasculară.
A plecat din Siria când a început războiul
Pentru Moaz în vârstă de 22 de ani drumul a fost mai greu. Acesta a plecat din Siria, ţara natală în 2011 când a început războiul, Acesta s-a mutat în Olanda iar acum trei ani a venit în România să studieze Medicina Generală.  A ales Craiova pentru că şi vărul acestuia studiază aici şi i-a  plăcut foarte mult oraşul când l-a vizitat pentru prima dată în 2017. Acesta a învăţat foarte puţin limba română însă studiază în limba engleză. Moaz se duce acasă în fiecare vacanţă de Crăciun şi de vară şi spune că cel mai mult îi lipseşte, când este în Craiova, familia şi mâncarea din Olanda Cât despre sistemul educaţional, acesta spune că cel din România este mult mai confortabil însă cu profesorii mult mai pregătiţi. Pe viitor înă nu ştie dacă va rămâne să profeseze în România: ,,Nu ştiu unde mă va duce viaţa”.
MARIA ŞTEFAN
Studentă Jurnalism
Universitatea din Craiova