Ieri, la Casa Căsătoriilor din municipiul Slatina, au fost semnate trei contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, şi de Darius Vâlcov, primarul municipiului Slatina. Cele trei proiecte, al cărui beneficiar este Primăria Slatina, sunt finanţate în cadrul Axei 1- Subdomeniul Centre Urbane, şi fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Slatina. Primul proiect, „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal, mobilier urban adiacent străzilor Unirii, Libertăţii, Crişan (sistematizare pe verticală cartier Unirii, strada Libertăţii, strada Crişan)”, are o valoare totală de 5.767.373,99 lei (reprezentând 1.366.676 de euro), din care valoarea finanţării nerambursabile, din cadrul POR, este de 4.244.003,63 lei (reprezentând 1.005.926,44 de euro).
„Obiectivele acestui proiect constau în realizarea infrastructurii şi suprastructurii stradale, în sistematizarea verticală a zonei aferente străzilor menţionate, prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare, dar şi asigurarea accesului la proprietăţi. Discutăm despre reabilitarea şi modernizarea a peste 5.900 de metri pătraţi de carosabil, a peste 4.400 de metri pătraţi de trotuare şi despre reabilitarea a 8.000 de metri pătraţi de spaţii verzi”, a precizat Darius Vâlcov, primarul municipiului Slatina.
Trei cartiere din municipiul Slatina sunt modernizate
Cel de-al doilea proiect, „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal, a mobilierului urban zona străzii Cornişei-Spital”, are o valoare totală de 3.481.242,97 de lei (reprezentând 824.939 de euro), din care valoarea finanţării nerambursabile, din cadrul POR, este de 2.575.852,33 de lei (610.970,67 de euro). Iar cel de-al treilea proiect, „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal şi mobilier urban adiacent străzilor Sergent Major Dorobanţu Constantin, Basarabilor, Centura Basarabilor şi Arcului”, are o valoare totală de 14.297.783,46 de lei (reprezentând 3.388.100 de euro), din care valoarea finanţării nerambursabile, din POR, este de 10.856.363,89 de lei (2.575.038.87 de euro).
„Durata de implementare a celor două proiecte va fi de zece luni. Prin cel de-al treilea proiect se urmăreşte realizarea infrastructurii a 15 străzi şi alei de acces din cartierul Sergent Major Constantin Dorobanţu, precum şi sistematizarea verticală a zonei aferente străzii, prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare”, a mai spus edilul-şef al Slatinei.
“POR-ul asigură absorbţia celor mai multe fonduri”
Marilena Bogheanu, directorul executiv al ADR SV Oltenia, a precizat că la nivelul regiunii au fost depuse 840 de aplicaţii, care reprezintă 1,3 miliarde de euro, adică peste 160% din suma alocată pentru 2007-2013. Dintre acestea, 304 contracte au fost deja semnate, ceea ce reprezintă 470 milioane euro, adică 83% din suma alocată. „Prezenţa doamnei ministru Elena Udrea aici este o garanţie care vine să confirme succesul unui program, şi anume a Programului Operaţional Regional, care asigură absorbţia celor mai multe fonduri. În judeţul Olt sunt deja 16 aplicaţii – care însumează 26,8 milioane de euro –, 11 proiecte sunt deja semnate – ceea ce reprezintă 16,5 milioane euro, celelalte aplicaţii fiind în faza de precontractare şi vor fi semnate cel târziu în primăvara lui 2012”, a subliniat Marilena Bogheanu, directorul executiv al ADR SV Oltenia.
“Banii europeni să ajungă concret în economia reală”
Ministrul Elena Udrea a ţinut să îl felicite atât pe primarul municipiului Slatina, cât şi pe directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu: “Aţi făcut o treabă extraordinară cu fondurile europene, aţi reuşit să aduceţi, în acest moment, pe lângă cele 31 de milioane de euro pe care le are PIB-ul municipiului Slatina, încă 4,3 milioane de euro. Este un lucru bun pe care îl faceţi pentru locuitorii municipiului. Lucrul care trebuie să se înţeleagă este că aceşti bani nu vin abstract. Tot vorbim despre nevoia de a aduce fonduri europene în România, dar ele vin numai pentru proiecte extrem de importante pentru care nu avem posibilitatea de a asigura finanţare în perioada aceasta în care încă ne confruntăm cu dificultăţi economice majore. De aceea, fondurile europene sunt indispensabile şi trebuie să facem toate eforturile, de la beneficiar la cei care scriu proiectele şi le depun, pentru a fi aprobate la Agenţia de Dezvoltare Regională – şi aici o felicit pe doamna director Marilena Bogheanu – şi până la minister, pentru ca evaluarea proiectelor şi semnarea contractelor, precum şi urmărirea implementării să se facă foarte repede şi foarte corect, în aşa fel încât, la final, banii europeni să ajungă concret în economia reală”, a spus ministrul Elena Udrea, insistând ca prioritatea tuturor să fie atragerea acestor fonduri, “într-un număr cât mai mare şi cât mai repede”.
Comisia Europeană discută doar cu ministerele
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat, la Slatina, că s-au reluat plăţile pe POR, care au fost blocate din vara acestui an. “Plăţile au fost suspendare în urma unui control al auditului Comisiei Europene, efectuat la beneficiar, adică la consilii judeţene şi primării, unde s-au găsit nereguli în derularea procedurilor de achiziţii şi nereguli în derularea licitaţiilor. Ca urmare, au fost suspendate plăţile pentru toate programele finanţate din fonduri europene, la nivel naţional. Au urmat câteva luni în care ne-am pus de acord cu reprezentanţii Comisiei Europene, am găsit soluţii pentru toate slăbiciunile sistemului de management şi control”, a mai spus Elena Udrea.
O măsură luată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost de separare a atribuţiilor instituţiilor care efectuează controlul proiectelor finanţate cu fonduri europene. “Reprezentanţii europeni au vrut ca responsabilităţile să fie foarte clare şi să aibă un singur partener cu care să discute, iar acela să fie ministerul. Noi am reuşit să facem lucrul acesta la nivel naţional, pentru toate programele, iar la Ministerul Dezvoltării am iniţiat o serie de măsuri prin care să combatem şi alte aspecte pe care le-a semnalat Comisia Europeană, cum ar fi conflictul de interese. S-a constat că, de fapt, există un conflict de interese între beneficiarul fondurilor, care este Consiliul Judeţean sau Primăria, şi firma care construieşte sau între cei care evaluează proiectele şi cei care dau aviz pe proiecte. S-a cerut găsirea unei soluţii cu care să se prevină aceste conflicte de interese sau, dacă ele există, să se combată şi să fie sancţionate. Noi le semnalăm Agenţiei Naţionale de Integritate, care are competenţe să le rezolve. Pentru contracte deja semnate am impus un act adiţionar în care beneficiarul semnează cu ministerul o declaraţie pe proprie răspundere în care îşi asumă faptul că nu se află în conflict de interese cu firma care lucrează. Aceste măsuri au fost apreciate de reprezentanţii Comisiei Europene şi s-a hotărât ca ele să fie preluate de toate celelalte ministere”.
250.000 de apartamente vor fi reabilitate cu fonduri europene
Ministrul Elena Udrea le-a comunicat autorităţilor locale să pregătească proiecte pentru reabilitarea termică a blocurilor care se vor face, de anul viitor, şi cu fonduri europene. “Reprezentanţii Comisiei Europene au acceptat să folosim fonduri europene pentru lucrări de reabilitări termice. A fost o solicitare pe care noi am făcut-o în primăvara acestui an, am lucrat şi am probat nevoia de a folosi aceste fonduri europene redistribuite de la ministere care nu cheltuiesc banii europeni. În momentul acesta suntem în procedurile prevăzute de legislaţia europeană prin care se vor aloca aproximativ 360 milioane de euro, din care vom putea reabilita aproximativ 250.000 de apartamente la nivel naţional, încercând cel mai devreme cu luna mai 2012. Până atunci, derulăm toate procedurile tehnice interne pentru ca un astfel de proiect să poată să fie iniţiat”.
Asociaţiile de proprietari vor face o solicitare la Primărie, care va ajunge la minister. Documentaţia tehnică este analizată şi urmează licitaţia. “Licitaţia se face de către Primărie. În momentul în care ştim că în mai ajung fondurile europene, propunerea noastră este ca licitaţiile să se ţină până în luna mai, să se termine, în aşa fel încât în luna mai, când fondurile europene ajung în România, lucrările de reabilitare să pornească şi toate aceste apartamente să se facă peste vară. Sunt lucrări care durează puţin, în vreo 4-5 luni se face reabilitarea unui bloc fără probleme”, a mai spus ministrul Elena Udrea. La nivelul României sunt 3 milioane de apartamente care aşteaptă să fie reabilitate.
MARGA BULUGEAN şi LAURA MOŢÎRLICHE