Program pentru integrarea vârstnicilor, derulat de Primăria Craiova

0
1012

Astăzi, la Centrul Multifuncţional Craiova, a avut loc lansarea oficială a proiectului “Îmbătrânirea activă – o şansă pentru o viaţă demnă”, desfăşurat de Direcţia de Asistenţă Socială Craiova, din subordinea Primăriei Municipiului Craiova, manager fiind Ioana Stoian. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de peste 2,770 milioane de lei, din care 2,71 milioane de lei este suma nerambursabilă din Fondul Social European, iar peste 55.000 de lei se constituie în cofinanţare eligibilă a proiectului. Proiectul se derulează în perioada 24 mai 2019 – 23 aprilie 2022 şi îşi propune să înfiinţeze Centrul de zi “Clubul Seniorilor”, care să răspundă nevoilor a 170 de persoane vârstnice din Craiova, prin ridicarea unui spaţiu modern de relaxare şi socializare, dedicat stimulării intercomunicării şi readucerii acestei categorii de persoane în viaţa socială proactivă. La deschiderea oficială, pe lângă peste 100 de participanţi, care au ţinut să ia contact cu prevederile proiectului, au participat şi  Stelian Bărăgan, viceprimar al Craiovei, şi Sorin Manda, city-manager al Craiovei.