Astăzi, prima probă scrisă a Bacalaureatului

0
516

Astăzi încep probele scrise ale Examenului Naţional de Bacalaureat, prima fiind cea la Limba şi literatura română. Conform programului avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în zilele următoare se vor desfăşura şi celelalte probe – cea obligatorie a profilului, precum şi cea la alegere. Primele rezultate, înaintea depunerii contestaţiilor, vor fi făcute cunoscute pe 8 iulie, cele finale urmând să fie afişate pe 13 iulie. În judeţul Dolj, sunt câteva mii de candidaţi, numărul fiind diferit de la o probă la alta, acestea având loc în 15 centre de examen.

Pentru prima probă, cea de Limba şi literatura română, sunt înscrişi 3.968 de candidaţi în Dolj. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe 2 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura maternă, în judeţul nostru nefiind vorba de acest aspect. Pe 3 iulie, în Dolj, sunt aşteptaţi 4.146 de candidaţi, care vor susţine proba obligatorie a profilului – Matematica (la profilul „real”) sau Istoria (la „uman”). Ultima examinare scrisă se va desfăşura pe 4 iulie, când 4.119 de absolvenţi doljeni ai cursurilor liceale trebuie să susţină proba la alegere a profilului.

În judeţul Dolj, sunt stabilite 15 centre de examen, patru dintre ele în teritoriu: Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” Filiaşi, Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi, Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Băileşti. În Craiova, celelalte Centre de examen sunt următoarele: Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Traian Vuia”, Liceul Tehnologic „George Bibescu”.