Tricolorii U21 s-au distrat cu tineretul vicecampioanei mondiale

1
655

Debutul la Euro U21 pentru tricolori îl reprezenta meciul cel mai accesibil din grupă, dar tot nu erau favoriţi în faţa croaţilor. Până la urmă, era vorba de tineretul vicecampioanei mondiale. Puştii români au fost mult mai motivaţi, mai inspiraţi şi mai uniţi decât cei ai croaţilor, iar scorul final a confirmat jocul din teren şi speranţele fanilor în această generaţie.

Puşcaş şi-a prefaţat golul cu o ocazie la care portarul croat a ajuns mingea înainte de ultima linie. Vârful nostru s-a simţit ca acasă în San Marino, doar joacă în Italia, şi a scos penalty-ul din care a deschis scorul. A fost henţ, iar centralul scoţian a avut nevoie de VAR  pentru a arăta cercul cu var. Puşcaş şi-a continuat spectacolul, în ritmul dictat de miile de români din tribune, dar din nou mingea a refuzat să treacă graniţa spre gol la devierea sa inspirată, numai că Ianis Hagi a apărut oportun şi a trimis-o cu furie şi precizie în poartă.

2-0 i-a relaxat oleacă pe ai noştri, dar mai ales pe Ionuţ Radu, care-şi poate asuma fără probleme reducerea avantajului, la şutul starului croat Vlasic. Abia apoi a semănat Radu cu “Il Muro” din Serie A, când a împiedicat egalarea.

După pauză, conform tradiţiei echipelor noastre, chiar şi celor mai bune, că tot s-au împlinit 25 de ani de la succesul cu Columbia de la World Cup, credeam că ne baricadăm straşnic şi aşteptăm contraatacul ideal, care să ne aducă liniştea. N-a fost aşa. Tricolorii aceştia, de care ne legăm multe speranţe, au controlat jocul şi mai abitir şi au câştigat în consecinţă, la scor. Băluţă cel născut şi crescut în Craiova şi consacrat la Viitorul a făcut tot la 3-1: a recuperat, a driblat şi a marcat. Dacă-l vindea după acest meci, Gică Hagi îşi dubla fără probleme cele 3 milioane primite de la Brighton. Rădoi a înlocuit tripleta ofensivă, iar unul dintre cei noi, chiar ultimul intrat, a stabilit scorul just. Adi Petre a luat prima bară la centrarea lui Manea şi înţepat mingea pentru 4-1, chiar dacă a fost nevoie iar de VAR pentru a se valida reuşita.

Puşcaş şi Tudor Băluţă au fost la nivel de excepţie, Ianis şi Cicâldău au fost imediat sub ei, stoperii au fost impecabili, în special la fazele fixe, banda stângă, cu Ştefan şi Ivan, a fost peste cea dreaptă, cu Manea şi Man. Păcat că fostul atacant al Ştiinţei n-a fost senin la cele două ocazii. Coman a intrat discret, Olaru şi Petre abia au atins mingea, dar al doilea a atins-o perfect în prelungiri. Scurt şi despre Rădoi: a scos maximum din această generaţie, are numai victorii în meciurile oficiale.

Croaţii nu prea au avut chef de fotbal în arşiţa de la Serravalle. Majoritatea cu sacii în căruţă din punct de vedere al contractelor la club, băieţii lui Gracan au părut plictisiţi şi nici pe departe la fel de solidari ca ai noştri. Pentru noi urmează Anglia şi Franţa, în ordinea asta. Probabil cele mai bune echipe de la Euro.

România U21 – Croaţia U21 4-1

Au marcat: Puşcaş 11-pen., I. Hagi 13, T. Băluţă 66, A. Petre 90+3 / Vlasic 18.

Serravale, spectatori: 6.000 (5.000 de români).

România: I. Radu 6 – Manea 6, Nedelcearu 7, Paşcanu 7, F. Ştefan 7 – T. Băluţă 9, Cicâldău 8 – Man 6 (D. Olaru 84) 6, I. Hagi 8, A. Ivan 7 (Coman 72) 6 – Puşcaş 9 (A. Petre 88) 8. Selecţioner: Mirel Rădoi

Croaţia: Posavec – Uremovic, Benkovic, Katic, Sosa – Vlasic, Sunjic, Moro (Ivanusec 68) – Halilovic (Muric 77), M. Jakolis, Brekalo (Bradaric 14). Selecţioner: Nenad Gracan.

Arbitru: Bobby Madden (Scoţia).

1 COMENTARIU

  1. Comentariu si note mult mai obiective fata ce am vazut intr-un ziar ce se vrea national. E pacat sa fii sclavul unor impresari!

Comments are closed.