La Secţia „Adrian Păunescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” se desfăşoară astăzi, începând cu ora 13.30, acţiunea cu tema „Rolul Băncii Naţionale în viaţa economică”. Consultantul financiar Camelia Florescu discută cu elevii de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, coordonaţi de prof. Hilda Modora, despre constituirea BNR şi funcţionarea sistemului bancar, despre schimbările care au avut loc după 1990 în sistemul bancar şi despre importanţa deciziilor de politică monetară din punctul de vedere al stabilităţii şi dezvoltării economice.