Seară de muzică de cameră, cu Cvartetul „Corona” din Braşov

0
430
Cvartetul Corona Brasov

Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, organizat sub egida Filarmonicii „Oltenia”, din 13 noiembrie până pe 17 decembrie, se apropie de final. Penultimul eveniment muzical din cadrul acestei a XXXVIII-a ediţii a are loc astăzi, de la ora 19.00. Este vorba despre o seară de muzică de cameră cu Cvartetul „Corona” din Braşov, avându-le în componenţă pe Luminiţa Cucu (flaut), Izabela Grigoruţ (vioară), Mina Ciulică (violă) şi Ionela Cristea (violoncel).

Înfiinţat în anul 2002, cvartetul a susţinut concerte de succes pe diferite scene din ţară şi din străinătate. Repertoriul său cuprinde o paletă variată de lucrări, de la capodoperele preclasicismului până la creaţia contemporană. Toate cele patru membre ale sale sunt absolvente ale cursurilor Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov şi, de asemenea, toate activează în prezent în Orchestra Operei din Braşov: Luminiţa Cucu deţine statutul de prim-flautist, Izabela Grigoruţ este, din 1994, violonistă, Mina Ciulică – şef partidă violă (din anul 2002), iar Ionela Cristea este şef partidă violoncel.

Astă-seară ansamblul interpretează Cvartetul nr. 1 în Re major,  K. 285, şi Cvartetul nr. 4 în La major,  K. 298, de Wolfgang Amadeus Mozart; „Three little maids from school are we” din opera comică „The Mikado”, de Arthur Sullivan; Moment muzical nr. 3, de Franz Schubert; Canon, de Johann Pachelbel; „Humoreska”, de Antonin Dvorak; Vals din Suita a II-a de jazz (coloana sonoră a filmelor „Primul eşalon”, 1957, regia Mikhail Kalatozov, şi „Eyes Wide Shut”, 1999, regia Stanley Kubrick), de Dmitri Şostakovici. Preţul unui bilet pentru recital este 10 lei (5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).

Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” se va încheia vineri, 16 decembrie, cu concertul simfonic „De la Bach… la Offen-Bach”, susţinut, de la ora 19.00, de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, condusă de dirijorul I. Ionescu-Galaţi, de soliştii Theodore Kerkezos (saxofon, Grecia) şi Luminiţa Cucu (flaut). Totodată, concertul va marca Ziua Filarmonicii „Oltenia” – 107 ani de la primul concert al Societăţii Filarmonice din Craiova.