La Colegiul Naţional „Elena Cuza”, s-a sărbătorit istoria şi s-a vorbit de prezent şi viitor

0
689
În 1833, la Craiova se puneau bazele unei instituţii de învăţământ, care, de-a lungul timpului, a dus faima dincolo de fruntariile României. Este vorba de actualul Colegiu Naţional „Elena Cuza”, care, ieri, şi-a sărbătorit Ziua. Sala de festivităţi a instituţiei de învăţământ a fost arhiplină, elevi, cadre didactice, părinţi ţinând să ia parte la sărbătoare. Nu a fost ceva grandios, dar s-a pus în valoare tradiţia şi, mai mult, speranţele, care sunt foarte mari.
Şcoala îşi are începuturile în 1833, ca pension de fete al lui Lazaro – Otetelişanu, fiind prima instituţie de învăţământ de acest fel din Principatele Unite. Înfiinţarea pensionului a fost strâns legată de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. În 1860, pensionul intră sub îngrijirea statului, iar, în 1883, devine „Institut pedagogic de fete”, în 1891 fiind adăugată şi o şcoală primară. Din 1959, până în 1966, se numeşte „Şcoala Medie nr.3”, perioadă în care sunt admişi şi băieţi. Între 1977 – 1989, va purta denumirea de Liceul de „Filologie – Istorie”, revine, în 1990, la Liceul „Elena Cuza”, iar , din 1998, are atribuită denumirea actuală. Pornind de la această istorie încărcată, cei de la „Cuza” şi-au sărbătorit, ieri, istoria şi privesc, cu încredere spre viitor.
„Dacă şcoala ne face pe noi, şi noi facem şcoala”
N-a fost o manifestare grandioasă, nici nu s-a dorit acest lucru, ci un normală, care să pună în valoare tradiţia, să arate prezentul şi, nu în ultimul rând, să prezinte viitorul. „Avem în spate o istorie încărcată, de-a lungul căreia au fost şi succese şi unele neîmpliniri. În ultimii ani, ne-am dezvoltat continuu, atât pe baza materială, cât şi pe cea de resurse umane. Primăria Craiova s-a implicat total şi, acum, putem vorbi de o adevărată înzestrare materială, modernă, atât prin dotarea laboratoarelor şi săllor de clasă, cât, mai ales, prin reabilitarea vechilor clădiri. Rezultatele obţinute , de către elevi, la Olimpiade şi concursuri şcolare, ne menţin în top , iar tradiţia va fi dusă mai departe. Dacă şcoala ne face pe noi, şi noi facem şcoala”, a precizat prof.  Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza”. Invitaţi au fost inspectorul de sector, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, prof.  Iuliana Gheorghe, şi prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean. „Nu am prea multe de spus, deoarece , aici, activitatea merge foarte bine. Aş vrea, însă, să vă spun că astăzi (n.r. – ieri), este o altă mare sărbătoare: cea a „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”. Cum ei au fost repere pentru creştinătate, vreau ca voi, elevii, să-i luaţi exemplu şi să împărtăşiţi dragoste în jur”, a spus Iuliana Gheorghe. La rândul său, Monica Leontina Sună a precizat: „Am fost elevă a acestui colegiu şi voi rămâne toată viaţa aproape de el. Patru ani din viaţă mi i-am petrecut aici, locul în care am început pregătirea. În fiecare an, împărtăşesc aceleaşi emoţii şi nu vă doresc decât să trăiţi în spiritul de la „Cuza”, dăruind dragoste, deoarece veţi primi înzecit. Mă bucur când văd că, de la an la an, rezultatele sunt tot mai bune, iar meritul, pe lângă cel al elevilor, se datorează şi cadrelor didactice şi părinţilor”.
Cele mai bune rezultate din ultimii zece ani
Am spus că prezentul este bun, iar viitorul se arată în culori vii. Cel mai bine a sintetizat aceste lucruri directorul Liviu Cotfasă: „Am premiat, la această sărbătoare, excelenţa. Copiii noştri au obţinut, în acest an, foarte multe rezultate la competiţiile şcolare naţionale. Lista este foarte lungă, însă, astăzi (n.r. – ieri) îi vom premia pe cei care au obţinut menţiune la locurile I – III la fazele naţionale ale Olimpiadelor şcolare. Este vorba de 27 de elevi, iar, în ultimii, cred, zece ani, am avut cei mai mulţi calificaţi la fazele naţionale – 34. Un rezultat demn de remarcat este cel obţinut la Limba germană. Acolo am avut cinci premii, dar, în primul rând, de menţionat este că la clasa bilingvă, înfiinţată în 2018, am avut trei calificaţi, doi dintre ei obţinând premii. Avem mari speranţe şi pentru anii ce vor veni, deoarece atât tinerii , cât şi profesorii sunt bine pregătiţi”. Cele precizate de manager vin în spiritul istoriei. Astfel, de-a lungul vremilor, şcoala a avut, ca principal obiectiv, învăţarea unei limbi străine de către cursanţii săi, cu precădere până în 1944, iar, între 1970 – 1975, toate disciplinele erau predate în Limba franceză.