Concurenţă pentru fotoliile Senatului de la UMF Craiova

0
475

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova organizează joi, 15 decembrie, alegeri pentru Senat. Întreaga comunitate academică va fi chemată la urne să-şi aleagă membrii celui mai înalt for de decizie şi deliberare. Concurenţa este acerbă mai ales în rândul cadrelor didactice. Pentru cele 30 de locuri puse la dispoziţie şi-au depus candidatura 53 de profesori universitari, în general medici cunoscuţi, o parte din ei fiind şi acum în structurile de conducere ale instituţiei.  Printre candidaţi se află chiar rectorul universităţii, prof.univ.dr. Adrian Săftoiu.

Potrivit Cartei universitare, Senatul asigură reprezentativitatea comunităţii academice, care aprobă organizarea şi funcţionarea instituţiei de învăţământ superior. Norma de facultăţilor în Senat este proporţională cu numărul de cadre didactice şi cu numărul de studenţi. Cele mai multe locuri sunt alocate Facultăţii de Medicină- 23 de cadre didactice şi 6 studenţi. Aici sunt şi cei mai mulţi candidaţi: 43 de cadre didactice şi 10 studenţi. Pe lista de candidaturi  se află şefi de secţii ai Spitalului Judeţean Craiova dar şi directorul Florin Petrescu, rectorul universităţii, prof. univ.dr. Adrian Sătfoiu şi chiar decanul Facultăţii de Medicină- Ion Rogoveanu.

Pentru facultăţile de Medicină Dentară şi Farmacie sunt distribuite câte patru locuri în Senat, pentru cadrele didactice, iar candidaţii sunt cinci pe fiecare listă, printre care se găsesc şi decanii. Astfel la Facultatea de Medicină Dentară candidează Victoria Andrei, Marilena Bătăiosu, Veronica Mercuţ, Mihai – Raul Popescu, Monica Scrieciu. La Facultatea de Medicină şi Farmacie candidează Ludovic Bejenaru, Liviu Chirigiu,  Octavian Croitoru, Eliza Gofiţa şi Jhony Neamţu.