Manifestaţii fără precedent împotriva partidului lui Putin

0
300

Circa 20.000 de manifestanţi, conform poliţiei, şi 40.000, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă, în centrul Moscovei, în Piaţa Bolotnaia, pentru a denunţa rezultatul alegerilor parlamentare din 4 decembrie, câştigate de partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin. Alte proteste au avut loc şi la Sankt Petersburg. „Sunt circa 10.000 de persoane”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei, prezent în Piaţa Pionnierskaia. „Rusia va fi liberă” şi „Putin este un hoţ”, scandau manifestanţii. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute. Alte mii de persoane au protestat şi în Extremul Orient rus, în cadrul zilei de mobilizare pentru denunţarea rezultatelor alegerilor desfăşurate duminica trecută. Manifestaţiile sunt fără precedent de la venirea la putere a lui Vladimir Putin, în anul 2000. Până acum, forţele de ordine au reţinut 1.600 de protestatari la Moscova şi Sankt-Petersburg. „Anulaţi scrutinul!”, au strigat circa 500 de manifestanţi la Vladivostok. La Habarovsk, tot în Extremul Orient rus, au protestat circa 400 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din Siberia, dar şi în regiunea Urali.

Valul de contestaţii a ajuns şi în afara Rusiei, aproximativ 300 de persoane adunându-se, tot sâmbătă, şi la Paris, pentru a denunţa presupusele fraude în scrutinul legislativ din Rusia. Scandând „Putin dispari!” sau „Putin hoţul!”, manifestanţii de origine rusă, majoritatea studenţi, şi-au exprimat opoziţia faţă de intenţia actualului premier de a redeveni preşedinte, în martie anul viitor. Protestatarii, care aveau pancarte pe care scria „minciună, escrocii, hoţii!”, strângeau semnături pentru o petiţie privind contestarea rezultatelor oficiale ale scrutinului.