Dirijorul Misha Katz, din Franţa, invitat la Festivalul „Craiova Muzicală”

0
429

Doar trei concerte până la închiderea celei de-a XXXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală” (13 noiembrie – 17 decembrie 2011), eveniment care aduce pe scena Filarmonicii „Oltenia” artişti renumiţi pe plan naţional şi internaţional, atât în domeniul muzicii simfonice şi vocal-simfonice, cât şi în domeniul muzicii de cameră şi de jazz.

Între aceştia – şi Misha Katz, din Franţa, care se va afla, astă-seară, la pupitrul dirijoral într-un concert vocal-simfonic susţinut cu începere de la ora 19.00. Îşi dau concursul, alături de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii craiovene (maestru de cor: Emil Siegbert Maxim), pianistul Timur Sergeyenia (Germania / Belarus) şi baritonul Ştefan Ignat (Opera Naţională Bucureşti).

Melomanii vor audia două lucrări de Serghei Rahmaninov – Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian şi orchestră, op. 18, şi, în primă audiţie, Cantata „Primăvara”, op. 20, pentru bariton, cor şi orchestră, ca şi o creaţie a lui Piotr Ilici Ceaikovski: Uvertura solemnă în Mi bemol major, op. 49, „1812” pentru cor şi orchestră (aranjament: Igor Buketoff) – ­­­­­­­­­­­­­­coloana sonoră a filmului „V for Vendetta”, producţie a anului 2006, în regia lui James McTeigue.

Puteţi cumpăra bilete pentru concert de la Agenţia Filarmonicii, la preţul de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).

 

Misha Katz

Născut la Rostov pe Don, în Rusia, MISHA KATZ a început studiul violoncelului în anul 1959, iar în 1971 a fost admis la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, unde a beneficiat de îndrumarea celebrului muzician Mstislav Rostropovici. În 1972 a abordat domeniul dirijatului, perfecţionându-se cu tatăl său, Leonid Katz, de asemenea un prestigios artist rus.

Patru ani mai târziu, talentatul muzician a cucerit Marele Premiu la toate competiţiile de profil organizate în Rusia, distingându-se prin virtuozitatea interpretărilor sale. În anul 1979 a susţinut lucrarea de doctorat în cadrul Conservatorului moscovit, pentru ca în 1982 să aprofundeze arta dirijorală cu faimosul dirijor şi compozitor Leonard Bernstein. După sosirea în Franţa, în 1985, Misha Katz a întemeiat Trio „Şostakovici”, ansamblu care, în 1994, a fost invitat să înregistreze o serie de lucrări importante pentru apreciata Casă de Discuri SONY CLASSICAL. Au urmat numeroase participări la festivaluri internaţionale consacrate, desfăşurate în centre culturale reprezentative, dirijorul Misha Katz evoluând pe cele mai prestigioase scene de concert din întreaga lume.

În 1996 a devenit dirijor permanent al Filarmonicii Naţionale din Minsk, iar în 1998 deţinea aceeaşi poziţie în cadrul Orchestrei de cameră „The Soloists from Russia”. În acelaşi an este numit dirijor cu statutul de invitat permanent al Orchestrei Simfonice Naţionale din Ucraina, pentru ca, în 2002, să concerteze în aceeaşi calitate la Filarmonica din Mexico City.

 

Timur Sergeyenia

TIMUR SERGEYENIA s-a născut la Minsk/Belarus, în 1969, şi a început studiul muzicii la numai 3 ani, în cadrul Şcolii speciale pentru copii supradotaţi, instituţie ce îşi desfăşoară activitatea sub egida Conservatorului Naţional din Minsk. La 4 ani a apărut pentru prima oară în public, prezentându-şi propriile compoziţii şi uimind lumea muzicală, care l-a considerat un adevărat copil-minune.

Îmbină cu succes cariera artistică de solist concertist cu activitatea pedagogică şi studiile de cercetare ştiinţifică: între anii 1996-1999 a fost profesor de pian la Conservatorul Naţional din Minsk şi la Şcoala Specială de Muzică; în perioada 1995-1998, în calitate de colaborator al Institutului de cercetare ştiinţifică în domeniul culturii şi al Academiei de Ştiinţe din Belarus, a scris volumul intitulat „Pregătirea psihologică şi fizică a muzicienilor pentru activitatea concertistică”. Din anul 1999 s-a stabilit în Germania, unde coordonează o serie de proiecte artistice. În 2005 a devenit profesor de pian şi de muzică de cameră la Conservatorul Regal din Gent (Belgia), iar din 2008 – dirijor al propriei sale orchestre „Timur und seine Mannschaft” (Belgia). Cu o carieră solistică de peste 35 de ani, Timur Sergeyenia se mândreşte cu peste 2000 de concerte susţinute.

Ştefan Ignat

ŞTEFAN IGNAT a absolvit cursurile Academiei Naţionale de Muzică din Bucureşti (promoţia 1995), perfecţionându-şi apoi pregătirea muzicală la „Mozarteum” (Salzburg), în perioada 1995-1997, ca beneficiar al unei burse de studii oferite de guvernul austriac. În 2010 a obţinut titlul de doctor în muzică, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Între anii 1996-1999 a fost solist al Landestheater din Salzburg, iar din 1999 a devenit solist al Operei Naţionale din Bucureşti. Între anii 1997-1999 a fost solist al Teatrului de Stat din Salzburg, iar din 1999 deţine acelaşi statut la Opera Naţională din Bucureşti.

Abordând un repertoriu pretenţios, de o mare varietate stilistică, baritonul Ştefan Ignat a repurtat succese deosebite pe scene prestigioase de concert din întreaga lume. Pentru excepţionala interpretare a rolului Oedipe i s-a decernat Premiul Revistei „Actualitatea Muzicală” (2006).

 

Festivalul Internaţional „Craiova muzicală va continua cu o seară de muzică de cameră (14 decembrie), în compania Cvartetului „Corona” din Braşov, şi cu un concert simfonic intitulat „De la Bach… la Offen-Bach” (16 decembrie). Dedicat Zilei Filarmonicii „Oltenia” (107 ani de la primul concert al Societăţii Filarmonice din Craiova), acesta din urmă va fi susţinut, sub bagheta dirijorală a maestrului I. Ionescu-Galaţi, de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, de soliştii Theodore Kerkezos – saxofon (Grecia) şi Luminiţa Cucu – flaut.