Paznicul şi hoţii cărora le-a ţinut “de şase”, împreună în arest

0
866

Trei persoane au ajuns în arestul IPJ Dolj, după ce poliţiştii craioveni au stabilit că, în luna august, au furat mai multe piese şi materiale feroase dintr-un depozit de la ieşirea din Craiova, prejudiciul cauzat unităţii fiind estimat la 300.000 lei. Culmea este că unul dintre cei trei reţinuţi este chiar paznicul care era de serviciu în momentul comiterii furtului. În loc să-şi facă datoria, paznicul i-a ajutat pe ceilalţi doi să intre şi chiar le-a ţinut “de şase”.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii Secţiei 2 Craiova au fost sesizaţi, pe 17 august a.c., despre faptul că din depozitul societăţii “Helco” au fost sustrase materiale feroase şi neferoase în valoare de aproximativ 300.000 lei. A fost înregistrat un dosar penal, oamenii legii au demarat verificări, iar acum au reuşit să-i identifice pe făptuitori. Astfel, marţi, 6 decembrie a.c., oamenii legii l-au reţinut pe craioveanul Ion Dinu, de 54 de ani, despre care s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 august a.c., în timp ce efectua serviciul de pază la depozitul respectiv, a înlesnit pătrunderea în depozit a doi tineri care au sustras piese din inox şi alte materiale feroase, asigurându-le, totodată, paza în timpul comiterii faptei.

“În baza probatoriului administrat, faţă craiovean a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat şi a fost reţinut pentru 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Prin extinderea cercetărilor efectuate de poliţişti şi cu sprijinul Direcţiei de Informaţii Dolj a SRI au fost identificaţi şi ceilalţi doi făptuitori –  Cătălin Ion Mihai, de 21 de ani, şi Adrian Nedelcu, de 24 de ani, ambii din localitatea Coţofenii din Faţă.

Ieri, dis-de-dimineaţă, poliţiştii Secţiei 2 Craiova şi Secţiei 1 Poliţie Rurală, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, au descins la locuinţele celor doi suspecţi, care au fost “săltaţi” şi duşi la sediul Poliţiei pentru cercetări. Şi cei doi doljeni au ajuns în arest, în baza ordonanţelor de reţinere emise pe 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.