O experiență inedită la Cercul educativ „Astronomie pentru începători”!

0
527

Cercul educativ „Astronomie pentru începători” continuă la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” cu noi provocări și activități utile pentru participanți. Marţi, 2 aprilie 2019, începând cu ora 18.30, elevii vor avea parte de o experienţă inedită. După ce, timp de o lună, s-au familiarizat cu noţiunile de bază din domeniile astronomie, astrofizică, cosmologie și spectroscopie, acum urmează partea cea mai palpitantă: observaţiile astronomice. Cercul se desfășoară în perioada 26 februarie – 28 mai 2019 în cadrul unui program de internship coordonat de Giulia-Maria Bulugean, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Frații Buzești”.

În condițiile în care vremea va fi favorabilă, după lecția teoretică este planificată o sesiune practică, în curtea bibliotecii. „Am încercat, timp de o lună, să le predau cursanţilor noţiunile de bază din astronomie, pe care acum le vom pune în practică. Nu vreau ca totul să se rezume la o simplă sesiune de observaţii, doresc să fie ceva inedit pentru ei. De aceea vom organiza o seară magică, în care fiecare dintre noi, pe păturică, cu ochii pe cer, vom visa, ne vom descoperi steluţa şi îi vom da câte un nume, numele nostru”, a explicat Giulia-Maria Bulugean, îndrumătorul cursanţilor.

„Verificarea cunoștințelor teoretice este așteptată întotdeauna cu mare însuflețire. Pentru că cercul de astronomie a suscitat un interes enorm în rândul elevilor, Giulia i-a organizat pe cursanți în două grupe. Ne bucură interesul pe care-l manifestă copiii față de domeniile astronomiei și astrofizicii și, de asemenea, ne încântă interesul și pasiunea pe care o investește Giulia în desfășurarea activităților de proiect. Sperăm că vremea va fi bună în perioada următoare. Zeci de elevi așteaptă cu nerăbdare să facă cunoștință cu binoclul și cu celelalte instrumente profesionale de observație. Ne place să credem că activitatea noastră are darul de a-i aduce pe copii mai aproape de cer și înțelegerea enigmelor care ne-au fascinat pe fiecare dintre noi odinioară”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene.

Pe lângă observaţiile cu ochiul liber, elevii vor avea parte şi de observaţii astronomice cu ajutorul binoclului. „Este vorba de un binoclu de ultimă generaţie, cu posibilităţi multiple, cu filtre de lumină şi alte accesorii utile. De data aceasta vom încerca să descoperim stelele duble, curenţii meteorici, obiecte Messier, galaxii şi nebuloase. Bineînţeles că, pe măsură ce cursanții vor asimila cunoștințele teoretice, sesiunile de observație vor spori în complexitate. Le-am spus să-şi aducă o păturică şi să aibă haine groase, pentru că seara se lasă frigul, iar sesiunea trebuie să fie o activitate plăcută. Ei sunt copii foarte inteligenţi, foarte receptivi, pasionaţi de acest domeniu şi cred că vom auzi de numele lor peste ani de zile”, a mai spus Giulia-Maria Bulugean.