Expoziția „Să trăim frumos într-un mediu sănătos”, la Galeriile „Cromatic”

0
449

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj va organiza marți, 2 aprilie 2019, ora 17.00, la Galeriile „Cromatic”, vernisajul expoziţiei de pictură „Să trăim frumos într-un mediu sănătos” – ediția a II-a.

Creațiile expuse aparțin celor 25 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, care au participat la cursul de inițiere – Artă, organizat și susținut de artiștii plastici Mariana Montegaza, Virginia Neacșu, Daniel Guță, sub egida „Asociației Seniori Art Craiova”. Cursul s-a desfășurat timp de 5 săptămâni, în Galeriile „Cromatic”.

Lucrările în acuarelă au ca teme primăvara, sărbătorile pascale, poluarea sau accident nuclear. Pe lângă acestea, vizitatorii vor putea admira și ouă din ghips, cu înălțimea de 16 cm, pictate și ornamentate de copii. Expoziţia de pictură „Să trăim frumos într-un mediu sănătos” va rămâne deschisă pe data de 12 aprilie 2019.