Primăria Craiova ia în calcul reajustarea sensurilor unice din Valea Roșie

1
786

Sensurile unice, instituite de Primăria Craiova în cartierul Valea Roșie – experimental, le dau bătăi de cap șoferilor care se plâng că se circulă mai rău decât înainte. Chiar și consilierii municipali (PNL) au cerut autorităților să găsească o soluție pentru rezolvarea traficului din această parte a orașului.

Sistematizarea cartierului Valea Roșie prin sistemul de sensuri unice a fost instituită de municipalitate la începutul lunii februarie. De atunci și până acum, craiovenii au fost lăsați să se obișnuiască și ei cu noile măsuri de fluidizare a traficului. Numai că, la nici o lună de la lansarea la test a unor astfel de reglementări, șoferii spun că se circulă chiar mai prost decât înainte. Efectul imediat ar fi că toată aglomerația a fost preluată de străzile „Horia” și „Spaniei”, care sunt dintotdeauna cele mai frecventate din cartier, iar acum sunt, practic, blocate. La ieșirea în Calea București, la orele dimineții, conducătorii auto spun că sunt nevoiți să aștepte foarte mult la intersecții. Cei mai supărați sunt taximetriștii care pierd mult timp în trafic, spre nemulțumirea clienților care le reproșează acestora că nu se mai justifică, în felul acesta, ideea de a lua un taxi.

Zona Pușkin, foarte aglomerată

Liberalii au ridicat și ei problema, în plenul de joia trecută. Pe un ton vehement, consilierul municipal Marian Vasile le-a cerut autorităților socoteală pentru crearea unei astfel de încurcături în traficul din cartierul Valea Roșie și, în special, din zona Parcului Pușkin, acolo unde se află și o școală. „Este o situație pe care craiovenii nu o mai suportă. Sensurile unice sunt bune, în toate orașele europene se fluidizează traficul prin sensuri unice și sensuri giratorii, dar cred că am avut destul timp la dispoziție să observăm că acolo trebuie să facem niște mici mișcări. Situația este insuportabilă, mai ales că acolo există o școală, care are o singură intrare, cea dinspre Nanterre”, a atras atenția consilierul PNL.

Zeci de mașini, blocate la intersecțiile din Calea București

Alesul PNL susține că, pentru a ieși din zona Parcul Pușkin către Calea București – Universitate, ai două variante. O rută ar fi pe strada „Horia”, unde dai, însă, de aglomerație și mulți nervi. „Dimineața sunt câteva sute de mașini pe această stradă. Ca să faci spre stânga, la intersecția de la Stomatologie, maxim trei mașini reușesc să treacă pe verde”, povește Marian Vasile. Varianta a doua ar fi să ieși în strada „Spaniei” și să faci la stânga, către Universitate, dar și aici trec maximum trei mașini pe culoarea verde, după spusele liberalului. „Nu se poate ieși, la ora 8 dimineața, din cartier. Este foarte, foarte greu. Să mergem împreună acolo și să analizăm, haideți să găsim o soluție că nu se mai poate!”, a cerut, insistent, liberalul Marian Vasile.

Autoritățile anunță noi modificări pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic

Reprezentanții Primăriei Craiova admit că lucrurile se întâmplă întocmai cum le descriu consilierii, fiind preluate din trafic, și promit că situația se va îmbunătăți după ce vor fi făcute unele schimbări. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat, în aceeași ședință, că harta sensurilor unice a fost produsul unui soft inteligent, dar că va măsura va fi ajustată cu propunerile care au venit, în această perioadă de testare, din partea șoferilor care tranzitează frecvent zona și a celor care locuiesc în cartierul respectiv. „Sunt foarte multe modificări care se vor face legat de aceste sensuri unice. Îmi spuneau cei de la Sistematizare că încă mai vin solicitări de modificări pe care le verifică ca să le băgăm toate odată. Cât de curând, zilele următoare, urmează aceste modificări”, a anunțat primarul Mihail Genoiu. 36 de sensuri unice au fost instituite, de la 1 februarie, de municipalitate pe străzi și bucăți de străzi din cartierul Valea Roșie, șoferii fiind atenționați cu privire la aceste noi măsuri și cu ajutorul polițiștilor locali.

1 COMENTARIU

  1. convingerea generala este ca imbunatatirea prin re-schimbare a celor instituite face parte din pacaleala de 1 aprilie …

Comments are closed.