Oltenii se întâlniră să petreacă-n cântec, la Craiova!

1
568

Olteni din toate județele regiunii – din Dolj, și din Olt, și din Gorj, din Mehedinți și din Vâlcea – au petrecut, aseară, așa cum știu ei mai bine: cu cântece și sârbe dintre cele mai săltărețe și frumoase. Aflată la cea de-a doua ediţie, Ziua Olteniei a fost sărbătorită pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” într-o atmosferă de mare veselie și bunădispoziție. ”Cum ar zice olteanul, mai trecu un an și iată-ne din nou la ziua noastră. Dacă la prima ediție ne-am reunit timid, dar pătimaș, anul acesta fusărăm oțâră mai ambițioși!”, au fost cuvintele primarului Craiovei, Mihail Genoiu, una dintre gazdele evenimentului, alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Spectacolul, cu adevărat oltenesc, care a ținut invitații în scaune câteva ore, dar fără a simți măcar când trece timpul, a fost oferit de artişti de la aproape toate instituţiile culturale reprezentative: Filarmonica „Oltenia”, Opera Română Craiova, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu-Vâlcea, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, Centrul Cultural „Nichita Stănescu” din Mehedinţi, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, precum şi Căluşarii din Cezieni – Olt, artista Emilia Dorobanţu, Constantin şi Gaciu (voce şi acompaniament cobză).

1 COMENTARIU

Comments are closed.