Blocul Naţional Sindical – dezbatere publică, la Craiova, pentru relansarea relaţiilor angajatori – angajaţi

0
445

Ieri, la Craiova s-a desfășurat o sesiune de dezbatere publică, a doua de acest gen de până acum, dar, până la finele lunii, mai vor avea loc mai multe astfel de întâlniri în toată ţara, organizator fiind Blocul Naţional Sindical. Tema a fost „Dreptul lucrătorilor la informare, consultare şi codecizie în întreprindere”, din cadrul proiectului „Etică – eficienţă, transparenţă şi intimitate în cariera din administraţie”. A fost prezentat şi un ghid de bune practici – Informarea şi consultarea angajaţilor/lucrătorilor, participarea angajaţilor la luarea deciziilor.

La întlnire au participat, pe lângă organizatori, şi membri ai altor confederaţii sindicale, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai autorităţilor şi instituţiilor publice locale. Practic, s-a vorbit despre necesitatea modificării legislaţiei, fiind puse în dezbatere publică trei proiecte de lege: unul privind participarea angajaţilor lucrători la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă; altul prin care se doreşte modificarea şi completarea Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor – lucrători; iar ultimul prevede o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor – lucrători.

În prezentarea proiectelor, primul cuvânt l-a avut Dumitru Costin, preşedintele BNS: „Suntem la a doua întâlnire din ţară, după cea de la Ploieşti, dar, până la sfârşitul lunii mai, vom bate ţara în lung şi-n lat. Este o echipă de experţi care ne ajută la pregătirea şi scrierea unor proiecte pe care le dezbatem astăzi. Suntem în cadrul unei campanii de consultare publică. Încercăm să corectăm o lege, din 2006, pe care România şi-a asumat-o, cu un an înainte de aderarea la Uniunea Europeană, dar acum este nevoie de schimbare, dacă vrem să atingem medodele economico-sociale performante din ţările europene. Vorbim despre capital şi forţă de muncă, mulţi dintre angajatori plângându-se de lipsa specialiştilor, iar angajaţii sunt nemulţumiţi că nu sunt consultaţi la luarea deciziilor. Nedorim reclădirea relaţiilor de parteneriat între patronate şi salariaţii”.

Este nevoie de modificarea legislaţiei

Reprezentant al Instituţiei prefectului, Cristian Şovăilă subprefectul judeţului Dolj, s-a arătat mulţumit de întâlnire, considerând, la rândul său, că este nevoie de modificare a legislaţiei. „Asist la o adevărată dezbatere publică şi îi mulţumesc prietenului meu  Victor Peţa,  lider de sindicat la S.C. „Avioane” S.A. Craiova, preşedinte al Filialei Dolj a BNS, că a insistat să vin la această întâlnire. Era de aşteptat ca unei legi din 2006 să i se aducă îmbunătăţiri, iar toată legislaţia să fie adusă la zi, ca să fie respectată Carta socială europeană, din care România face parte”, a precizat Cristian Şovăilă.

Cel care a prezentat mai amplu proiectele supuse în dezbatere a fost prof.univ.dr.  Alexandru Athanasiu, ministru şi  prim-ministru în mai multe guverne anterioare: „Îmi doresc foarte mult ca această întâlnire să nu fie o şuetă, deşi este o adevărată plăcere să stai cu oltenii de vorbă, ci o adevărată dezbatere. Vrem să amendăm Legea 467/2006, care a transpus directiva 2002/14A a Consiliului Europei şi Parlamentului European, privind cadrul general şi de consultanţă a lucrătorilor în luarea deciziilor. Este un proiect care prevede participarea la determinarea condiţiilor de muncă de către lucrători, care să respecte şi respectarea art.22 din Carta socială europeană ”.