Comisarul european Corina Crețu participă, în Croația, la conferința la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune

0
504

În perioada 4-5 martie 2019, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu va efectua o vizită oficială la Dubrovnik, în Croația, pentru a participa la o conferință la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune, în următoarea perioadă bugetară 2021-2027. În acest cadru, discuțiile se vor concentra în mod special pe consolidarea conexiunilor dintre politica de coeziune și reformele structurale.

Aștept cu deosebit interes vizita la Dubrovnik în vederea participării la conferința la nivel înalt organizată de Prietenii politicii de coeziune (Friends of Cohesion). Astfel de forumuri de dezbatere sunt esențiale pentru conturarea viitorului acestei politici și pentru asigurarea succesului investițiilor sale“, a declarat comisarul Corina Crețu înaintea vizitei.

În Croația, înaltul oficial european se va întâlni cu dna Gabrijela Žalac, ministrul croat pentru dezvoltare regională și fonduri europene, dl. Jerzy Kwieciński, ministrul polonez pentru investiții și dezvoltare economică, și cu dr. Iztok Purič, ministrul sloven pentru politica de coeziune, precum și cu alți reprezentanți ai autorităților din 26 de state membre UE.