La Liceul ”Voltaire”, primăvara începe cu o floare

0
1420

Tradiția ultimilor ani la Liceul ”Voltaire” arată că da, cu o floare chiar se poate face primăvară! Cel puțin, aceasta este părerea elevilor acestei unități de învățământ care, an de an, marchează începutul lunii martie printr-un gest, pe cât de simplu, pe atât de frumos: oferă flori doamnelor și domnișoarelor care traversează Piața ”Mihai Viteazul” din centrul Craiovei. În felul acesta, ei nu numai că salută venirea primăverii, ci își exprimă și respectul și admirația față de femeile de toate vârstele pe care le întâlnesc. În viziunea lor, mărțișorul nu se concretizează doar într-un obiect ornamental care se oferă în prima zi a lunii martie, ci în orice dar în care s-ar ascunde multiple semnificații. Și câte adevăruri nu ar putea transmite o floare?

Ei bine, cu astfel de gânduri au venit astăzi în centrul orașului elevii acestui liceu modern care promovează fantezia, talentul și spiritul creativ. În plus, acești copii mai au o virtute: sunt sensibili și, ca atare, iubesc frumosul! Iar dacă frumosul se traduce printr-un gest simbolic într-o zi însorită de primăvară, cu atât mai bine! După cum ne-au mărturisit câțiva dintre ei, cel mai mare câștig al lor a fost să vadă zâmbetul pe care l-au adus pe chipul doamnelor.

După cum se știe, elevii Liceului ”Voltaire” s-au remarcat, în cei trei ani de existență a instituției preuniversitare de stat, prin numeroase activități care le-au valorificat potențialul, cunoscute fiind rezultatele obținute la etapele naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare sau succesele dobândite timp de doi ani consecutivi, care i-au îndreptățit să câștige trofeul de Liceul Anului în ”Competiția Tinereții”, în edițiile din 2016-2017 și 2017-2018. În plus, implicarea în proiectele internaționale Erasmus+, precum și mobilitățile în țările partenere au făcut din aceștia niște tineri cu numeroase deschideri și cu idei îndrăznețe, într-o societate în care unitatea de măsura este multitasking-ul.

Tocmai de aceea, un gest precum cel de astăzi nu este decât o manifestare firească a unor spirite libere, ingenioase, a unor adolescenți inteligenți și dinamici care au vrut să sporească însemnătatea zilei de 1 martie printr-o suită de interacțiuni spontane, sincere, joviale și pline de emoție, care poartă marca ”Voltaire”.