Ana Blandiana – conferință despre poezie și spectacol-lectură, la Craiova

0
459

Poeta Ana Blandiana este invitată vineri, 22 martie 2019, la Craiova, unde, în cadrul evenimentului cultural „Adunarea Poeților Craioveni”, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu”, va susține conferința „Nu sunt scriitor, sunt numai poet”, dedicată Zilei Internaționale a Poeziei (21 martie). Aceasta va fi urmată de spectacolul-lectură de poezie „O iubire continuă”, susținut de actrițele Tamara Popescu, Ioana Manciu, Petronela Zurba și Anca Dinu. Spectacolul, adaptare de Nicolae Coande după cel mai recent volum al poetei, „Variațiuni pe o temă dată” (Editura Humanitas, 2018), va avea loc cu începere de la ora 17.00, la Sala „Ia te uită!” a teatrului. Biletele au fost puse în vânzare la Agenția instituției, la prețul de 11 lei.

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Are studii de Filologie romanică, fiind licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, și a beneficiat de burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin. A debutat în volum în anul 1964 și a publicat, până în prezent, numeroase cărți de poezie, eseuri și proză. Începând din 1982, acestea au apărut în traducere la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud. A avut interdicţii de publicare în perioadele 1959-1964, 1985, 1988-1989.

Între premiile literare pe care le-a primit: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1982), Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena (1982), Premiul Naţional de Poezie (1997), Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002), Premiul Internaţional „Camaiore” (2005), Premiul Special „Acerbi” (2005), Premiul „Poetul European al libertăţii” (2016), Premiul The Griffin Trust For Excellence in Poetry Lifetime Recognition (2017).

În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Este fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. De asemenea, membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).