Mai bine de două ore s-au certat, ieri, consilierii pe proiectul parcărilor rezidențiale. La început, cu greu s-au putut desprinde ideile pe care au dorit să și le împărtășească unii altora, cea mai mare parte a timpului consumându-se în discuții legate de dreptul fiecăruia de a vorbi la microfon. Când s-a depășit, în sfârșit, acest aspect, liberalii au cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi și rediscutarea lui cu cetățenii. Social-democrații au motivat, din contră, că parcările rezidențiale au fost cerute chiar de cetățeni. Un consilier ALDE a avut o revelație, reamintindu-le autorităților că partidul său a avut o inițiativă identică, în urmă cu un an, dar care s-a făcut pierdută printre actele primăriei.
Un aer de isterie generală a planat, ieri, în plenul CLM, când a fost luat în discuție proiectul parcărilor rezidențiale – parcările dintre blocuri. După o scurtă conferință de presă, susținută la etaj, liberalii au coborât în plen, gata montați. Încă de la bun început, au cerut cuvântul și au anunțat că nu doresc să fie întrerupți, fiindcă au multe de spus la adresa proiectului. „Astăzi, printr-un vot negativ la acest punct, putem să prevenim un fenomen extrem de periculos care poate apărea în orașul nostru: apariția parcagiilor în Craiova. Dacă în București, parcagii sunt oameni care îți indică unde să parchezi, la noi, în oraș, aceștia vor fi la sacou și cravată. Dacă în București, parcagiile ajută cetățeanul și circulația, parcagiile noștri din Primăria Craiova vor să stea în birouri, să servească cafeluța și să încaseze banii. Mergând pe la ședințe pe la PSD, ați mirosit banii pe care îi fac parcagiile prin București și doriți să faceți la fel. Acolo sunt bine organizați, își cunosc numărul de locuri de parcare. În schimb, conducerea PSD din primărie – primar, viceprimari – vrea doar să pună biruri pe craioveni”, s-a lansat în critici liberalul Marian Vasile. Proiectul este făcut pe genunchi, dar pe autorități nu le interesează acest aspect, a continuat acesta. „În primul rând, nu v-ați gândit câte locuri sunt, dar v-ați gândit să le atribuiți clientelar și ați venit cu cele două variante: primul venit, primul servit și licitație publică. Ele se bat cap în cap și vă lasă posibilitatea ca anul viitor, care este an electoral, să oferiți locuri de parcare celor din bloc care lipesc afișe cu PSD. Cei care nu lipesc nu vor avea locuri de parcare”, a tunat și fulgerat Vasile.
Interpretarea PNL: „Proiectul rezolvă intrarea în legalitate a taxei de parcare”
A venit apoi și cu a doua interpretare: autoritatea dorește, de fapt, să intre în legalitate cu o taxă pe care craiovenii o plăteau, dar nu beneficiau de nimic. „Haideți să vă spun o bombă: știți ce rezolvă acest proiect de hotărâre pe care l-ați făcut în pripă? Rezolvă intrarea în legalitate, respectiv acea taxă de 41 de lei pentru parcări în Craiova. Conform legii, pentru orice taxă trebuie să beneficiezi de un serviciu. Noi luăm taxa, dar v-ați prins acum că nu beneficiază de servicii”. Președintele de ședință i-a dat replica: parcările au fost amenajate de Primăria Craiova. „Vreau să îmi spuneți și mie câte parcări sunt înregistrate cu carte funciară. Deci asta se întâmplă, v-ați dat seama că cei 41 de lei, luați de la cetățeni, nu oferiți nici un fel de serviciu. Și în loc să scoateți taxa, ați introdus un regulament ca să dați senzația că oferiți acest serviciu”, și-a susținut, în continuare, ideea Marian Vasile. „Am observat că nu cunoașteți acest proiect de hotărâre și vreau să îl rog pe administratorul public să vi-l prezinte”, i-a retezat-o președintele de ședință, lucru care l-a făcut pe consilier să se înfurie. „Dar cum ați dedus dumneavoastră că nu cunosc acest proiect de hotărâre? Și dacă executivul vrea să răspundă, să răspundă la întrebările consilierilor, nu să ne spună poezii”.
Motivația PSD: „Parcarea rezidențială a fost cerută de craioveni”
Nu a trecut mult și dialogul a degenerat într-o ceartă în toată regula pe dreptul la microfon. Pe fundalul rumorii din sală și a încercărilor repetate ale președintelui de ședință a-l opri pe Marian Vasile, a intervenit primarul Mihail Genoiu. „Vi s-a dat cuvântul și de o jumătate de oră vorbiți în continuu”, i-a atras atenția. „Cu calmitate vă spun că noi dăm cuvântul executivului ca să ne dea niște răspunsuri. Ori eu încă nu am apucat să pun întrebările și nu vreau să spună executivul ce vrea el”, și-a apărat poziția Marian Vasile. „I-a expirat timpul domnului Vasile”, a anunțat președintele de ședință, disperat să pună capăt intervenției. La solicitarea primarului, a fost rugat să ofere explicații city-managerul orașului, Sorin Manda. „Proiectul a intrat în dezbatere publică, în transparență decizională, în luna aprilie a anului trecut. Am avut și o dezbatere publică în data de 5 octombrie 2018, la care și dumneavoastră, domnule Vasile, ați fost prezent. Nu ați avut atunci nici un punct de vedere referitor la parcările rezidențiale”, l-a taxat Manda pe Vasile. „Regulamentul a fost în dezbatere de anul trecut și aceste lucruri nu sunt decât amendamentele cerute de craioveni”, a venit cu completarea primarul Craiovei. „E ședința CL, vă rog să îl opriți pe domnul primar!”, a cerut, pe un ton ridicat, Marian Vasile.
Contre între Vasile și Manda
Social-democrații s-au apărat cu avocatul Radu Marinescu. „Atunci dacă nu poate să întrebe primarul chestiunea aceasta, vă întreb eu: unde este proiectul similitar al PNL-ului, unde sunt propunerile dumneavoastră? În comisii nu ați venit cu nici o idee”. „Vă rog frumos nu induceți în eroare”, a replicat Vasile. „Noi facem o ședință în care, în loc să dezbatem tehnic toate punctele de vedere, nu stăm decât să ascultăm cum domnul Marian Vasile întrerupe pe oricine, în orice clipă. Nimeni nu mai are voie să vorbească azi decât domnul Marian Vasile, fără să i se dea cuvântul, fără să se înscrie la cuvânt, fără să respecte nici o regulă. În condițile acestea, nu are rost să mai vorbim, lăsați-l pe domnul consilier să vorbească peste oricine și oricând”, a anunțat, supărat, primarul. „Haideți să încheiem cu acest circ”, a luat atitudine președintele de ședință, oferindu-i microfonul administratorului Sorin Manda. Nici acesta nu s-a putut abține, și i-a dat, din nou, replica lui Vasile. „Acest proiect, după ce a apărut pe ordinea de zi, nu a beneficiat de nici un amendament al dumneavoastră, ci doar ați postat pe Facebook că nu este bun. Referitor la taxa de 41 de lei, cred că domnul Mărinică Dincă este cel care a introdus această taxă și, dacă este o problemă că nu era legală, cu dânsul puteți să vorbiți la partid și acasă”, a făcut aluzie Manda la gradul de rudenie care există între Marian Vasile și fostul viceprimar, Marinică Dincă.
Primarul Craiovei: Proiectul se aplică din 2020
Ușor înfuriat că nu reușește să ofere, totuși, explicațiile cuvenite, primarul Mihail Genoiu a precizat că parcările rezidențiale au fost cerute de cetățeni, aceștia venind cu propunerea încă de anul trecut, când a fost lansată în dezbatere parcarea cu plată prin sms. Primarul a explicat că municipalitatea a luat în serios ideea și a început să se documenteze în ceea ce privește modul de aplicare în alte orașe ale țării. Mai multe echipe ale primăriei au mers, potrivit primaruilui, în 16 orașe, printre care Cluj, Iași, Constanța și Timișoara, pentru a vedea cum se procedează acolo. „Regulamentul stabilește acum modul în care se vor gestiona aceste tipuri de parcări, în conformitate cu planul de mobilitate urbană și pe varianta optimă din toate variantele studiate din cele 16 orașe. De aici încolo, aparatul din primărie va începe să identifice și să marcheze, să cadastreze acele parcări. Darea în folosință, sub formă de închiriere – că este pe varianta licitație, că este pe varianta atribuirii – va fi o opțiune în urma informațiilor care se vor primi de la asociațiile de proprietari, prin Direcția de Asistență Socială”, a precizat edilul. Genoiu a menționat, de asemenea, că toate aceste lucruri se vor întâmpla în anul 2020, la sfârșitul lui 2019 urmând să se aprobe și cuantumul taxei, tot de către consilierii municipali.
Liberalii s-au abținut de la vot
Înainte de a se trece la vot, liberalii au revenit cu încă un val de critici aduse proiectului. Marian Vasile a atras atenția că parcarea rezidențială nu a fost supusă unei dezbateri publice cu cetățenii „Îmi revin cu greu din discursul emoționant al domnului primar, aproape că mi-au dat lacrimile vizavi de grija față de craioveni. Însă atât domnul primar, cât și domnul administrator public au făcut referire la ceva parțial corect. Ne spuneți că de luni de zile acest proiect este în dezbatere – lucru eronat. În dezbatere nu a existat noțiunea de parcări de reședință”, a spus liberalul. Vasile a fost susținut de toți colegii consilieri PNL, aceștia au luat cuvântul pe rând și au cerut retragerea și rediscutarea proiectului. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba chiar secretarul de ședință, juristul Ovidiu Mischianu, a ținut să precizeze că proiectul de hotărâre îndeplinește ambele condiții, de legalitate și oportunitate. Proiectul a fost supus, în cele din urmă la vot. Cei șase consilieri PNL, la care s-a alăturat și un consilier ALDE, Dumitru Mănescu, s-au abținut de la vot, dar proiectul a trecut cu o majoritate lejeră, fiind însușit de toți consilierii social-democrați.
asteptam deci o imensa mizerie complet nefunctionala, da’ bagata pe gat ca revolutionara si absolut unica in valoarea sa de lauda a decidentilor. evident, doar banii incasati conteaza. interminabile dispute ulterioare si problemele conexe argumentate nici nu vor exista vreodata, caci primaria nu face decat lucruri eterne si perfecte. si odata facute, nimeni nu le mai poate desface vreodata, ca ar insemna sa admita ce nu pot admite nicidecum legile dumnealor de existenta.
Comments are closed.